Război în Caucaz. Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului intrat în vigoare la miezul nopţii trecute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armenia şi Azerbaidjan s-au acuzat reciproc, duminică, de încălcarea armistiţiului care a intrat în vigoare la miezul nopţii trecute în Nagorno Karabah, relatează AFP.

Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a notat că forţele armene au încălcat “în mod flagrant noul acord”, denunţând tiruri de artilerie şi atacuri care au avut loc dimineaţa.

Noaptea trecută, purtătorul de cuvânt al Ministerului armean al Apărării, Shushan Stepanyan, a semnalat tiruri de artilerie ale azerilor, precum şi atacuri cu rachete în nordul şi în sudul frontului, în primele trei ore de după intrarea în vigoare a armistiţiului.

Armata din Karabah a semnalat de asemenea un atac al inamicilor, duminică dimineaţă, în sud, menţionând că s-au înregistrat pierderi şi răniţi de ambele părţi.

Sâmbătă seară, Armenia şi Azerbaidjanul au convenit un nou armistiţiu în enclava Nagorno Karabah, care a intrat în vigoare la miezul nopţii. Cele două ţări s-au acuzat reciproc, în cursul zilei de sâmbătă, de noi atacuri care au încălcat armistiţiul vechi de o săptămână intermediat de Rusia. Acordul respectiv de încetare a violenţelor nu a reuşit să oprească cele mai grave lupte declanşate în sudul Caucazului după anii 1990.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG