Premierul palestinian Rami Hamdallah şi-a prezentat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Autorităţii Palestniene, Rami Hamdallah, şi-a prezentat joi demisia în faţa preşedintelui Mahmoud Abbas, la mai puţin de trei săptămâni de la nominalizarea sa, a anunţat o sursă guvernamentală, citată de AFP.

"Hamdallah i-a înmânat scrisoarea de demisie preşedintelui după divergenţele avute cu cei doi vicepremieri", a precizat sursa citată.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a nominalizat la începutul lunii iunie pe preşedintele Universităţii din Nablus Rami Hamdallah, puţin cunoscut, să formeze un nou Guvern, ai cărui membri să rămână în mare parte neschimbaţi, după demisia lui Salam Fayyad.

Fayyad, un economist independent foarte apreciat de comunitatea internaţională, a demisionat în urma unui dezacord cu preşedintele, în martie, pe tema demisiei ministrului Finanţelor Nabil Qassis.

Rami Hamdallah, membru Fatah şi al conducerii Fundaţiei Yasser Arafat, dedicată memoriei preşedintelui palestinian defunct, este doctor în lingvistică aplicată la Universitatea britanică din Lancaster.

El s-a născut la Anabta, lângă Tulkarem, în nordul Cisiordaniei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima