Povestea adevărată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când Obama a propus primul ajutor fiscal de 800 de miliarde de dolari, au existat două grupuri de critici. Ambele au susţinut că şomajul va rămâne ridicat - dar din motive diferite. Unul dintre grupuri a spus că stimulul era prea mare şi că va duce la dezastru.

Celălalt grup, din care făcea parte şi subsemnatul, a avertizat că suma era mult prea mică. Prognozele optimiste ale administraţiei au fost greşite, dar care grup de pesimişti a avut dreptate? Dobânda pe 10 ani a obligaţiunilor era 3,7% atunci, iar acum este sub 2,7%. Indicatorii inflaţiei au scăzut de la peste 2% înainte de criză, la sub 1% acum şi e posibilă o deflaţie în stil japonez. Creşterea economică recentă susţine puternic ideea că stimulul sprijină economia: creşterea s-a accelerat anul trecut, când stimulul şi-a făcut efectele, dar a scăzut, exact cum ne temeam, pe măsură ce efectele stimulului au scăzut.

Cei care spun că Germania a demonstrat că austeritatea e calea cea bună se înşeală. Germania a acodat, de fapt, multe ajutoare financiare - austeritatea e de domeniul viitorului. De asemenea, Germania nu a avut un balon imobiliar explodat. Şi, cu toate acestea, PIB-ul Germaniei e mult mai mic decât cel dinainte de criză, comparativ cu cel al SUA. E adevărat, Germania stă mai bine cu şomajul, dar aceasta datorită sindicatelor puternice şi a politicii guvernamentale care au prevenit concedieri în masă precum cele din SUA.

Lecţiile din 2009-2010 ne arată că scenariile de groază privind stimulul sunt greşite şi că stimulul funcţionează, dacă e aplicat. Dar nu a fost aplicat la scară suficient de mare. Şi avem nevoie de încă un rând. Ştiu că e improbabil să-l primim: republicanii şi democraţii conservatori vor fi împotrivă. Şi, dacă republicanii vor câştiga multe locuri la alegerile din noiembrie, acest lucru va fi privit precum o victorie a luptei anti-stimul. Dar politica decide cine deţine puterea, nu cine deţine adevărul. Teoria economică ce a stat la baza stimulului acordat de Obama a trecut cu brio testele.

Paul Krugman „New York Times“ 3 septembrie 2010