„Populismul“ lui Obama
0Partidul Republican s-a închis de mulţi ani într-o ideologie extremistă care face din stat şi, deci, şi din politică un inamic.
Obama a dezamăgit. Prea prudent, prea conciliant, prea pragmatic.
Tânărul preşedinte a fost victima aşteptărilor imense pe care le-a
declanşat alegerea sa. E adevărat însă şi că s-a îngropat într-o guvernare în care a preferat compromisul confruntării, fie acesta cu Wall Streetul sau cu republicanii.
Având încredere, contra tuturor evidenţelor, într-o lume iluzorie postpartizană, a căutat să găsească acorduri cu opoziţia. Degeaba. Partidul Republican s-a închis de mulţi ani într-o ideologie extremistă care face din stat şi, deci, şi din politică un inamic. O demonstrează ascensiunea lui Newt Gingrich, individ rasist şi incoerent care are însă şanse bune să-l înfrunte pe Obama pe 6 noiembrie. Se pare totuşi că, odată cu ultimul discurs asupra stării naţiunii din acest mandat, preşedintele a înţeles într-un final că trebuie să se arate mai bătăios dacă vrea să fie reales. Obama a mizat pe opţiunea „populistă", cum e catalogată în Statele Unite, unde acest calificativ nu e neapărat peiorativ.
Ajutat de talentul oratoric care l-a salvat de mai multe ori, preşedintele a schiţat foaia de parcurs pentru viitoarea campanie şi pentru un posibil al doilea mandat. De acum, vrea să fie văzut ca portdrapelul clasei mijlocii, contra milionarilor şi băncilor. Se declară pregătit să îi impoziteze pe americanii cei mai bogaţi, care au cam scăpat până acum de taxe. Se vrea şi apărătorul economiei reale, care creează locuri de muncă reale, spre deosebire de lumea speculatorilor, care le distruge.