Patru persoane ucise în Gaza în urma unui atac israelian. Alte 30 de persoane sunt prinse sub dărâmături

0
Publicat:

Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case.

Atac aerian israelian asupra unei școli folosite ca adăpost în orașul Gaza. FOTO: Arhivă

„Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răniţi în urma atacului”, a declarat purtătorul de cuvânt al apărării civile, Mahmud Bassal, potrivit News.

El a adăugat că ”mai mult de 30” de persoane ar fi date dispărute sub dărâmături şi ”echipajele noastre nu pot ajunge la ele din cauza lipsei utilajelor necesare”.

Eforturile mediatorilor arabi Qatar și Egipt, susținuți de Statele Unite, nu au reușit până în prezent să reconcilieze disputele dintre cele două părți, Israel și Hamas.

Atacurile au început în octombrie 2023, când mii de oameni înarmaţi conduşi de Hamas au atacat comunităţile din preajma Fâșiei Gaza, ucigând aproximativ 1.200 de persoane.

De atunci, mai mult de 51.300 de palestinieni au fost uciși în ofensiva israeliană din Gaza, potrivit oficialilor din domeniul sănătății.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”