Partidul lui Aung San Suu Kyi îl propune pe fostul şofer al acesteia pentru preşedinţia Myanmarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aung San Suu Kyi nu poate candida la preşedinţie

Partidul lui Aung San Suu Kyi l-a propus joi pentru funcţia de preşedinte al Myanmarului pe fostul şofer al opozantei, un profesor universitar şi un partener în timpul îndelungatei disidenţe a laureatei Premiului Nobel pentru Pace, relatează AFP .

"Aş vrea să-l propun pe Htin Kyaw din partea NLD", a declarat, în Parlament, Khin San Hlaing, o deputată din cadrul Ligii Naţionale pentru Democraţie (NLD), partidul lui Aung San Suu Kyi.

Fosta disidentă nu poate ocupa funcţia de preşedintă a ţării, din cauza unui articol al Constituţiei moştenite de la juntă. Astfel, era prevăzută desemnarea unui apropiat al acesteia.

Htin Kyaw, un profesor universitar, în vârstă de 69 de ani, este un prieten din copilărie al lui Aung San Suu Kyi şi a fost şoferul ei în trecut.

Fiul unui scriitor celebru, acest economist nu era prezent joi, în Parlament, şi nu şi-a făcut încă apariţia publică.

NLD - majoritar în ambele Camere ale Parlamentului, în pofida faptului că un sfert din Legislativ este alcătuit din deputaţi militari nealeşi - este sigur de alegerea candidatului său, care urmează să-l înlocuiască pe actualul preşedinte Thein Sein la începutul lui aprilie.

Htin Kyaw este candidatul desemnat de Camera inferioară a Parlamentului.

În Camera superioară, de asemenea dominată de către NLD, partidul l-a desemnat candidat pe Henry Van Thio, un etnic chin, potrivit DPA.

Acesta va ocupa, se pare, funcţia de vicepreşedinte, alături de unul dintre candidaţii propuşi de către deputaţii militari nealeşi.

Partidul Uniunii, Solidarităţii şi Dezvoltării (PUSD), susţinut de fosta juntă, care s-a aflat la putere înaintea alegerilor din noiembrie, a prezentat, de asemenea, candidaturi în ambele Camere, însă fără şanse de succes.

În absenţa oricăror informaţii din partea "Doamnei din Yangon", care păstrează de mai multe luni o tăcere, au circulat zvonuri despre candidaturile medicului sau asistentului lui Aung San Suu Kyi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”