Paradoxul politicii lui Erdogan

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a repurtat victoria scontată la referendumul privind modificarea Constituţiei din data de 16 aprilie. Însă faptul că 48,6% din turci, dintre care mulţi cu studii superioare şi care trăiesc la oraş, au spus „Nu“ extinderii prerogativelor prezidenţiale reprezintă o provocare fără precedent pentru guvernarea sa. Paradoxal, tocmai partidul lui Erdogan a fost motorul urbanizării.

Potrivit rezultatelor finale ale referendumului, Erdogan a pierdut patru dintre cele mai mari cinci oraşe ale Turciei - cosmopolitul Istanbul, capitala politica Ankara, istoricul oraş-port Izmir şi centrul turistic Antalya -, menţinându-şi de partea sa numai oraşul Bursa, al patrulea ca mărime din Turcia. 

Per total, cei mai mulţi turci din 17 dintre cele 30 de metropole ale ţării au spus „Nu“ modificării Constituţiei, notează analiştii E. Fuat Keyman şi Megan Gisclon într-o analiză pe această temă publicată pe site-ul organizaţiei German Marshal Fund of United States (GMF). 

Cele mai multe voturi împotriva extinderii prerogativelor prezidenţiale, punctează cei doi, au venit din partea persoanelor educate, absolvente de liceu şi de studii superioare. Cei care au urmat doar şcoala primară sau gimnaziul au aprobat virajul spre un sistem prezidenţial.

Turcii care locuiesc în marile oraşe, dintre care multe sunt centre universitare, sunt cetăţeni activi, receptivi la nou, dornici să înveţe şi să îmbrăţişeze un stil de viaţă mai occidental. Ca urmare, sunt şi mai sceptici privind un sistem care concentrează puterea în mâna unei singure persoane, adaugă ei.

Dar tocmai formaţiunea lui Erdogan a fost, în ultimii 15 ani, motorul urbanizării. Deşi de numele AKP se leagă în special succesul în materie de expansiune a transportului public, conexiuni între marile oraşe şi de proiecte urbane majore, acelaşi succes este asociat şi cu apariţia unei ostilităţi între guvern şi populaţia din zonele urbane. 

Tot paradoxal, deşi Ankara este departe de a rezolva conflictul cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), zonele din est şi sud-est cu populaţie majoritar kurdă s-au pronunţat în mare parte în favoarea modificării Constituţiei, un rezultat interpretat drept un semnal al dorinţei de revenire la normalitate a oamenilor din aceste regiuni. 

În acest context, afirmă analiştii citaţi, viitorul democraţiei turce depinde în mare măsură de modul în care AKP va înţelege să răspundă acestor paradoxuri. 

Keyman şi Gisclon subliniază că pentru a-şi asigura victoria la alegerile locale şi parlamentare din 2019, formaţiunea lui Erdogan trebuie să vină atât în întâmpinarea populaţiei educate din marile oraşe şi să construiască punţi la nivelul societăţii, cât şi în întâmpinarea kurzilor care s-au declarat în favoarea stabilităţii politice.