Pandemia COVID-19. Anchetă penală după moartea a zece pasageri pe un vas de croazieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din statul australian New South Wales au confirmat începerea unei anchete penale în cazul dezastrului de pe vasul de croazieră Ruby Princess, după ce zece pasageri au murit din cauza Covid-19.

„Există dovada clară că boala Covid-19 a fost adusă pe acel vas”, a spus comisarul Mike Fuller, citat de The Guardian. „Există dovada clară acum că, atunci când a oprit în Noua Zeelandă, virusul a ajuns pe uscat şi cel puţin 10 oameni au murit în Australia din această cauză. Singurul mod în care voi putea determina dacă legile noastre privind biosecuritate naţională şi legislaţia statală au fost încălcate este printr-o anchetă penală”.

El a adăugat: „Investigaţia va cerceta acţiunile fiecărei agenţii”.

Sâmbătă, ministrul Sănătăţii din New South Wales, Brad Hazzard, a luat apărarea experţilor sanitari care au permis unui număr de 2.700 de pasageri să debarce de pe Ruby Princess, pe 19 martie, pentru a ajunge în ţările lor, după ce au apărut informaţii că autorităţile ştiau că la bordul vasului existau cazuri de Covid-19.

A fost dovedit că vasul de croazieră era un focar de infecţie. Cel puţin 662 de oameni au fost diagnosticaţi cu Covid-19, mai mult de 10% din totalul cazurilor înregistrate în Australia.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Ghid complet Creta: În căutarea lui Zeus, a pădurilor exotice de palmieri, Caraibelor Greciei și a celui mai bătrân măslin din lume
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”