OZN-urile există, spune un fost director al unui program secret al Pentagonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Blend Images

Obiectele zburătoare extraterestre sunt o realitate, susţine fostul şef al unui program secret din cadrul Departamentului american al Apărării dezvăluit recent de presa americană.

Luis Elizondo, care a condus Programul de Identificare Avansată a Ameninţărilor Aviatice (AATIP), spune că planeta noastră este vizitată de obiecte zburătoare neidentificate. Aceste obiecte folosesc tehnologii ce nu aparţin vreunei naţiuni de pe Pământ, afirmă el, conform The Telegraph.

„Dacă am fi acum în faţa unui judecător, aş putea spune că dovezile sunt convingătoare, fără îndoială“, a declarat Elizondo pentru The Telegraph.

El susţine că OZN-urile au fost văzute mai ales în zona uzinelor nucleare.

Declaraţiile lui Elizondo vin după ce presa americană a scris despre existenţa unui program secret în cadrul Departamentului Apărării destinat studierii OZN-urilor. Acest program ar fi fost finanţat cu 22 de milioane de dolari în perioada 2008-2011.

Departamentul Apărării a recunoscut existenţa acestui program, cunoscut ca AATIP, dar a precizat că l-a închis în 2012. Însă Luis Elizondo afirmă că a condus acest program şi a lucrat în cadrul lui până în octombrie anul curent, dându-şi demisia din cauza fondurilor insuficiente alocate.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie