Organizaţia Mondială a Sănătăţii ia în considerare starea de urgenţă în privinţa coronavirusului. Numărul morţilor a ajuns la 170. Primele cazuri în Finlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ

În condiţiile în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus creşte apropiindu-se de 8.000 şi cel puţin 170 de oameni au murit în China, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că întreaga lume trebuie să intre în stare de alertă, relatează CNN.

„Întreaga lume trebuie să acţioneze şi să se pregătească de eventuale noi cazuri, fie că vin din epicentrul epidemiei sau din altele care se formează între timp”, a spus Michael Ryan, şeful Programului de Urgenţe în domeniul sănătăţii al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Avertismentul său vine în contextul în care OMS va convoca din nou joi comitetul de urgenţă pentru a lua o decizie în privinţa decretării starii de urgenţă la nivel internaţional dat fiind potenţialul pentru o răspândire de mai mare amploare, potrivit directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. 

Acesta a precizat că în ciuda faptului că aproape 99% dintre cazuri sunt în China, cazurile de transmitere a virusului de la om la om în Japonia, Germania, Vietnam şi Canada reprezintă motive de mare îngrijorare. Autorităţile chineze au închis oraşul Wuhan şi provincia Hubei, peste 50 de milioane de oameni aflându-se practic în carantină, cei mai mulţi dintre ei în propriul domiciliu.

Ryan a spus că unul dintre avantajele declarării stării de urgenţă la nivel internaţional este capacitatea unei mai bune coordonări a măsurilor de stopare a răspândirii virusului dat fiind că implementarea unor acţiuni unilaterale „în baza propriilor evaluări ale riscului este o reţetă pentru dezastru cel puţin din punct de vedere economic, social şi politic”.

Virusul s-a răspândit în fiecare regiune din China

Tibetul a confirmat primul caz de îmbolnăvire cu coronavirus, au anunţat joi autorităţile chineze. Tibetul era singura regiune administrată de China care scăpase contaminării. Acum toate provinciile, cele autonome, regiunile administrative cu regim special (Hong Kong şi Macao), ca şi municipalităţile au raportat cazuri de îmbolnăvire.

38 de morţi într-o singură zi

37 dintre persoanele care au murit într-o singură zi proveneau din provincia Hubei, epicentrul epidemiei. Totodată peste 1000 de noi cazuri de îmbolnăvire au apărut tot aici.

Primele cazuri au fost raportate în Finlanda şi Emiratele Arabe Unite.

SUA şi Japonia şi-au evacuat deja o parte din cetăţeni din Wuhan. Ţări precum Australia, Franţa, India, Coreea de Sud şi UK pregătesc evacuarea cetăţenilor lor.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”