O societate narcisistă
0Comunitatea - un job stabil, experienţe comune, o familie mare, sindicate - a pierit sau s-a erodat.
În locul ei au apărut un individualism frenetic, privirea solipsistică la un ecran, plăcerile extracorporale ale networkingului de socializare şi viaţa à-la-carte, cu cele 600 de canale de televiziune şi cu miriadele de bloguri. Aceste tendinţe sunt caracteristice tuturor democraţiilor moderne şi globalizate.
Mă gândeam la aceste lucruri recent, într-o perioadă petrecută ca jurat. Nevoit să stau, timp de două săptămâni, la Curtea Supremă din Brooklin, împreună cu 22 de alţi juraţi, am fost şocat de cât de rar se întâmplă acum în viaţa americană să stai în aceeaşi încăpere, în sens fizic, cu o serie de oameni diferiţi. Într-un fel, a fost ca o eliberare - nu mai eram singur în faţa telefonului sau a ecranului. Am ajuns să ne cunoaştem ticurile şi, după ce am discutat despre omoruri, violuri, atacuri şi fraude privind asigurările, la final, ne-am îmbrăţişat. Ceea ce făcusem nu presupunea egoism, învăţasem să ne ascultăm unii pe alţii, ne acceptasem diferenţele şi ne argumentasem punctele de vedere.
America ar avea nevoie de mai multe experienţe de acest fel. În zilele noastre, fiecare îşi strigă furia singuratic, fiind din ce în ce mai stresat. Ceea ce ne duce cu gândul la sistemul de sănătate. E vremea să răspundem la o întrebare esenţială pentru viitorul unei naţiuni în care e nevoie să conştientizăm că, atunci când e vorba de sănătate, cu toţii suntem implicaţi. Punerea în comun a riscului e modul cel mai eficient pentru a realiza o societate mai sănătoasă.
Poate că americanii nu vor un stat-dădacă de tip european. Dar, când e vorba de sănătate, are mai mult sens să implicăm guvernul, care răspunde în faţa oamenilor, decât corporaţiile, care răspund în faţa acţionarilor. Toată această agitare a spiritelor privind „naţionalizarea" a 17% din economie e o prostie. Opţiunea publică ar echivala cu a fi interesaţi unii de sănătatea altora şi cu nevoia de a utiliza mai bine energia şi resursele Americii. Ar echivala cu 300 de milioane de oameni ţinându-se de mână. Dacă nu, atunci ne putem întoarce spatele unii altora şi, precum Narcis, putem pieri în contemplarea propriilor reflexii.