O persoană a fost ucisă şi trei rănite într-un atac cu armă de foc în Ierusalimul Vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

O persoană a fost ucisă şi cel puţin trei rănite într-un atac cu armă de foc, duminică, în partea veche a Ierusalimului, potrivit presei locale citate de BBC.

Atacatorul, identificat de autorităţi ca membru al grupării militante palestiniene Hamas, a fost ucis de forţele de securitate israeliene.

Un civil împuşcat de el a murit la spital din cauza rănilor. Altul a fost rănit grav, iar doi poliţişti israelieni au fost de asemenea răniţi.

Ministrul securităţii interne, Omer Bar-Lev, a spus că atacatorul a folosit o armă semiautomată.

Atacul a avut loc în apropiere de o poartă a unui complex din Ierusalimul de Est care este deseori scena unor violenţe - locul în care se află moscheea Al-Aqsa, una dintre cele mai importante din Ierusalim.

Atacatorul a fost identificat drept Fadi Abu Shkhaydam, în vârstă de 42 de ani, din Ierusalimul de Est. Un purtător de cuvânt al Hamas a spus că el era membru în aripa politică a grupării.

Ministerul Securităţii Interne din Iasrael a spus că atacul pare să fi fost premeditat şi că incidentul a durat 32 sau 36 de secunde.

Bar-Lev a precizat că atacatorul ar fi încercat să treacă drept un evreu ortodox. El a adăugat: „A mers pe alei şi a tras destul. Din fericire, aleile erau aproape goale, pentru că, altfel, ar fi fost mai multe victime”.

De regulă, în Ierusalim, au loc atacuri cu arme albe, însă cele cu arme de foc sunt rare.

Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a spus că a cerut forţelor de securitate să fie şi mai atente.

Israelul a ocupat Ierusalimul de Est după războiul din Orientul Mijlociu din 1967 şi consideră întreg oraşul ca fiind capitala sa, deşi acest lucru nu este recunoscut de mare parte din comunitatea internaţională.

Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala unui stat independent la care speră.

viewscnt

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană