O groapă comună cu imigranţi a fost găsită în deşertul din sud-estul Libiei

0
Publicat:

Autorităţile libiene au găsit cadavrele a cel puţin 28 de imigranţi într-o groapă comună descoperită în deşertul din sud-estul ţării, a anunţat duminică procurorul general al ţării, care a informat totodată că 76 de imigranţi au fost eliberaţi „din detenţie forţată”, relatează Reuters.

Cadavre găsite într-o groapă comună FOTO: X

Groapa comună a fost descoperită în apropierea oraşului Kufra, la 712 kilometri de capitala Tripoli.

Autorităţile au început să efectueze teste medico-legale pentru a stabili „cauza morţii lor”.

„A existat o bandă ai cărei membri au privat în mod deliberat imigranţii ilegali de libertatea lor, i-au torturat şi i-au supus unor tratamente crude, umilitoare şi inumane”, a scris procurorul general pe pagina sa de Facebook, scrie news.ro.

Autorităţile au început documentarea mărturiilor supravieţuitorilor şi au arestat trei suspecţi: un cetăţean libian şi doi străini, a adăugat el.

Joi, direcţia de securitate din Alwahat (sud-estul ţării) a descoperit 19 cadavre într-o groapă comună în regiunea Jikharra, iar Semiluna Roşie libiană a recuperat 10 cadavre de migranţi în largul portului Dila, în oraşul Zawiya (vest), după ce barca lor s-a scufundat.

De la răsturnarea lui Muammar Gaddafi în urma unei revolte susţinute de NATO în 2011, Libia a devenit o ţară de tranzit pentru imigranţii care fug de conflict şi sărăcie, dorind să ajungă în Europa prin deşert şi Marea Mediterană.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră