O familie musulmană, ucisă în Canada în cadrul unui atac „premeditat”. „Există dovezi că actul a fost motivat de ură”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia canadiană la scena incidentului FOTO via Shutterstock

Un bărbat de 20 de ani din Canada a fost acuzat de crimă după ce a dat cu camioneta peste o familie musulmană, incidentul fiind catalogat de poliţie drept „un atac premeditat”.

Potrivit poliţiei, victimele sunt o femeie de 74 de ani, un bărbat de 46 de ani, o femeie de 44 de ani şi o fată de 15 ani.

Un băiat de nouă ani este internat în stare gravă, dar viaţa sa nu este în pericol. Toate victimele fac parte din aceeaşi familie.

Suspectul, Nathaniel Veltman, a fost pus sub acuzare după ce şi-a condus camioneta direct în cele cinci persoane în oraşul London din provincia Ontario.

„Există dovezi că a fost un act premeditat şi planificat, motivat de ură. Credem că victimele au fost vizate pentru că erau musulmani”, a declarat Paul Waight, anchetator din cadrul Departamentului de Poliţie al oraşului London.

Şeful poliţiei din London a declarat că Veltman purta „ceva asemănător unei armuri de corp” atunci când a fost arestat în parcarea unui centru comercial, după ce a fugit de la locul incidentului.

Veltman nu avea cazier, iar poliţia nu ştie deocamdată dacă era membru al vreunui grup extremist, oficialii refuzând să divulge momentan informaţiile care indică faptul că atactul a fost unui premeditat. Şeful poliţiei a anunţat că autorităţile federale au fost chemate pentru a ajuta investigaţia, dată fiind posibilitatea unui act terorist..

Prmeierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că este „şocat” de incident. „Islamofobia nu are vreun loc în comunităţile noastre. Ura aceasta insidioasă şi josnică trebuie să se oprească”, a scris acesta pe Twitter.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”