O bombă a fost descoperită în incinta centralei nucleare japoneze Fukushima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bombă datând, probabil, din al Doilea Război Mondial a fost descoperită joi în Japonia, în incinta centralei nucleare Fukushima Daiichi, avariată în urma seismului şi tsunamiului din 2011, relatează AFP.

Dispozitivul a fost “descoperit în jurul orei locale 7.30 (1.30 ora României), de un angajat al unei societăţi subcontractoare, în cursul lucrărilor pentru construcţia unei parcări”, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei Tokyo Electric Power (Tepco). 

Bomba, cu o lungime de aproximativ 85 de centimetri, cu un diametru de 15 centimetri, “se afla în pământ, la o distanţă de un kilometru de clădirile reactoarelor 2 şi 3” ale centralei, a precizat el.

“Am avertizat serviciile poliţiei din Futaba, care sunt însărcinate cu urmărirea dosarului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Forţele de autoapărare – numele armatei japoneze – se vor ocupa de operaţiunea de mutare a bombei, după ce vor verifica riscul de explozie.

Regiunea unde se află centrala Fukushima Daiichi, între localităţile de coastă Futaba şi Okuma (nord-est), găzduia, în perioada războiului, o bază aeriană a armatei nipone şi a suferit bombardamente americane, potrivit informaţiilor de care dispune TEPCO.

Dezcoperirea bombei a dus la implementarea unui perimetru de securitate, dar nu a perturbat activitatea de la centrală, în special din jurul reactoarelor, potrivit companiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model