Netanyahu, pregătit de negocieri „sincere” cu palestinienii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a negat joi că a afirmat că nu va accepta niciodată crearea unui stat palestinian, argumentând că aceste condiţii pur şi simplu nu au fost îndeplinite, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Nu am revenit la nimic din ceea ce am spus în discursul meu în urmă cu şase ani, când am cerut o soluţie cu un stat palestinian demilitarizat care să recunoască Israelul. Pur şi simplu am spus astăzi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aşa ceva", a declarat Benjamin Netanyahu la canalul american Fox News.

În urmă cu numai câteva zile, politicianul israelian respinsese ideea creării unui stat palestinian, mişcare de imagine prin care a urmărit mobilizarea electoratului de dreapta şi pe cei indecişi înainte de alegeri.

Netanyahu a vorbit şi de încercarea menţinerii păcii şi a vorbit de cooperarea pe care ţara sa o are cu Statele Unite. În plus, a cerut, în vederea menţinerii stabilităţii regionale, liderilor palestinieni „să abandoneze pactul lor cu Hamas" islamistă care controlează încă Fâşia Gaza în ciuda unui acord de reconciliere conform căruia Autoritatea palestiniană ar fi trebuit să preia acolo controlul.

Palestinienii trebuie să recunoască Israelul ca un stat „evreiesc” şi să asigure „o securitate reală pentru a avea soluţia a două state care să fie realistă”, lucruri esenţiale pentru reînceperea negocierilor între cele două părţi. Nu de aceeaşi părere sunt şi cei din tabăra palestiniană care se gândesc la încetarea cooperării în domeniul securităţii. 

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"