Mohamed bin Zayed, prinţul moştenitor din Abu Dhabi, a primit premiul „Omul Umanităţii” din partea Vaticanului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceremonia de decernare a premiului / FOTO WAM/ENA

Gravissimum Educationis, fundaţia Vaticanului, i-a oferit premiul „Omul Umanităţii” şeicului Mohamed bin Zayed al Nahyan, prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi şi comandatul suprem adjunct al forţelor armate ale Emiratelor Arabe Unite.

Premiul a fost acceptat de către şeicul Shakhbout bin Nahyan bin Mubarak Al Nahyan, ministrul de stat, în numele şeicului Mohamed bin Zayed Al Nahyan, de la cardinalul Giuseppe Versaldi, prefectul Congregaţiei pentru Educaţie Catolică, preşedinte al fundaţiei Gravissimum Educationis şi ministrul al Educaţiei în Vatican, scrie ENA.

Ceremonia a avut loc miercuri la Palatul Emiratelor din Abu Dhabi, în prezenţa ambasadorilor acreditaţi în Emiratele Arabe Unite.

Premiul a fost acordat şeicului Mohamed bin Zayed al Nahyan în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat eforturilor proiectelor umanitare şi de ajutor de la nivel internaţional.

Şeicul Mohamed a fost recunoscut şi pentru rolul avut în întărirea coexistenţei paşnice, accentuarea importanţiei diagolului ca mijloc pentru evitarea conflictelor şi sprijinirea valorilor umanitare. În plus, a fost accentuat rolul jucat de către acesta în sprijinirea eforturilor de atenuare a impactului avut de pandemia de COVID-19 în lume.

Reprezentantul Vaticanului a scos în evidenţă şi aprecierea avută pentru modul în care şeicul Mohamed a călcat pe urmele fostului şeic Zayed bin Sultan Al Nahyan, care şi-a dedicat eforturile de-o viaţă pentru activităţi umanitare la nivelul propriei ţări, dar şi la nivel internaţional.

Până acum, EAU au oferit ajutor cadrelor medicale şi a altor lucrători esenţiali din mai bine de 135 de state. În martie, şeicul Mohamed a primit „Premiul DIHAD pentru personalitatea internaţională a anului 2021 în eforturile umanitare”, în semn de recunoştinţă pentru activitatea acestuia în sprijinirea proiectelor internaţinale umanitare. Premiul este unul dintre cele mai prestigioase din domeniu şi este oferit acelor lideri şi personalităţi internaţionale care joacă un rol important în sprijinire oamenilor aflaţi în nevoie în lume.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele