Mitt Romney îşi asigură învestitura republicană. Sondajele arată că are un uşor avantaj faţă de Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republicanul Mitt Romney a câştigat marţi alegerile primare din Texas. A adunat astfel un număr de delegaţi suficient pentru a-şi asigura învestitura partidului în confruntarea cu Barack Obama la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Fostul guvernator de Massachusetts a obţinut 71% din voturi, potrivit estimărilor canalului de televiziune Fox News şi site-ului CNN, care i-au proclamat victoria, la fel ca NBC.

Un sondaj realizat de CBS arată că republicanul ar avea un uşor avantaj în faţa preşedintelui Barack Obama în cursa pentru Casa Albă.

Conform sondajului realizat în perioada 11-13 mai pe un eşantion de 615 adulţi din toată ţara, 46 la sută dintre alegătorii înregistraţi l-ar vota pe Romney, iar 43 la sută ar opta pentru Obama. Avantajul lui Romney se încadrează însă în marja de eroare a sondajului, de plus sau minus patru puncte procentuale.

Un total de 62 la sută dintre respondenţi au citat economia drept cel mai important subiect în alegerile prezidenţiale. Îngrijorările privind deficitul bugetar se clasează pe un distant loc al doilea cu 11 procente, urmate de sănătate, cu 9 la sută. Şapte la sută au ales căsătoriile între persoane de acelaşi sex, 4 la sută au citat politica externă şi 2 la sută au ales imigraţia.

Romney, acuzat de legături cu Donald Trump

Romney şi Trump vor participa împreună la o reuniune de strângere de fonduri în Las Vegas (Nevada, vest). Marţi, echipa de campanie a lui Barack Obama l-a criticat pe Romney pentru legăturile pe care le are cu Donald Trump. Magnatul imobiliarelor continuă încă să se îndoiască de faptul că preşedintele democrat ar fi născut în Statele Unite.

"Faptul că Mitt Romney continuă să îi fie asociat lui Donald Trump şi refuză să îi condamne teoriile ruşinoase de complot demonstrează lipsa sa de autoritate morală", a declarat o purtătoare de cuvânt a echipei de campanie a lui Obama, Stephanie Cutter.

"Dacă Mitt Romney nu are tăria de a se opune unui şarlatan precum Donald Trump pentru că este prea preocupat să-şi umple conturile pentru campania sa, ce fel de preşedinte poate fi el ?", s-a întrebat Cutter.
Echipa democrată a difuzat de asemenea şi o înregistrare video prin care se face o paralelă între felul în care Romney a luat poziţie faţă de acest subiect şi cel al candidatului republican din 2008, John McCain, care a respins la un moment dat afirmaţiile unei femei care îl califica pe Obama ca fiind "arab".

Romney s-a apărat luni declarând că nu este de acord cu "toţi cei care îl susţin". Un consilier al republicanului a indicat că Romney nu face parte dintre cei care pun în discuţie faptul că Obama s-a născut pe teritoriul american.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie