Ministerul Femeilor din Afganistan a fost înlocuit de talibani cu „poliţia morală”. În regimul anterior, se ocupa de execuţii publice şi mutilări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Ministerul Femeilor din guvernul afgan, fondat în 2001 după alungarea talibanilor, a fost înlocuit de noul guvern taliban de la Kabul cu un aşa-zis „minister al virtuţilor şi viciilor”, poliţia morală talibană, relatează Reuters.

Panoul de la sediul ministerului a fost schimbat, vineri, cu unul nou, cu text în limbile dari şi arabă – „Ministerul Rugăciunii şi Îndrumării şi pentru Promovarea Virtuţilor şi Prevenirii Viciilor”, conform fotografiilor apărute pe reţelele sociale şi mărturiilor oamenilor din Kabul.

Clădirea a fost încuiată şi baricadată.

Femeile angajate la minister au declarat că au fost scoate cu forţa din clădire, deşi au încercat să vină la serviciu timp de mai multe săptămâni. Multe dintre acestea, nu au o altă sursă de venit, iar în condiţiile în care regimul taliban refuză să le garanteze dreptul la muncă, ele nu vor putea să se susţină pe ele şi pe familiile lor.

În perioada regimului taliban anterior, unul de o brutalitate ieşită din comun, Ministerul Virtuţilor şi Viciilor era „agenţia” care punea în aplicare interpretarea extremistă a legii islamice în Afganistan – execuţii publice sau mutilări.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente