Masacru în Australia. Zeci de koala au fost ucişi de buldozere într-o exploatare forestieră
0Zeci de koala au fost ucişi şi răniţi de buldozere, în timp ce câteva sute au fost înfometaţi din cauza unei exploatări forestiere din statul Victoria din Australia. Autorităţile au anunţat că au demarat o anchetă, informează BBC şi presa locală.
Se consideră că animalele au murit din cauza unei exploatări de copaci de eucalipt, potrivit grupului de conservare Friends of the Earth. Eucaliptul este un habitat important pentru koala. Copacii din această plantaţie au fost tăiaţi în luna decembrie. Au rămas câţiva, izolaţi, unde s-au refugiat animalele. Câteva sute de koala au murit de foame în copacii rămaşi, iar alţii au fost ucişi de buldozere.
Friends of the Earth au transmis că „masacrul koala” a ieşit la iveală atunci când activiştii locali au văzut buldozerele care împing corpurile de animale decedate în grămezi rămase în urma operaţiunilor de exploatare.
Grupul forestier a declarat duminică că antreprenorul care a recoltat plantaţia a urmat strict toate protocoalele pentru a proteja koala.
Departamentul pentru Mediu, pământ, apă şi planificare a anunţat că este pregătit să pună sub acuzare responsabilii pentru acest incident. Nu este clar deocamdată ce companie se află în spatele exploatării plantaţiei.
Asociaţia Australian Forest Products spune că terenul şi copacii rămaşi au fost „curăţate” cu buldozere după ce contractorul a plecat. Grupul de lobby s-a angajat să realizeze propria sa anchetă asupra incidentului. La fel şi Animals Australia.
Voluntarii şi lucrătorii guvernamentali au ajuns duminică la faţa locului, încercând să salveze zeci de animale. Aproximativ 80 de koala supravieţuitori au fost salvaţi şi sunt îngrijiţi acum.
În ultimele luni, zeci de mii de koala au murit în Australia din cauza incendiilor de vegetaţie care au afectat continentul.
Marsupialul este listat de Ministerul australian al Mediului ca specie „vulnerabilă”.