Mario Monti: “Avem o săptămână să salvăm zona euro”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul italian, Mario Monti, a avertizat asupra consecinţelor "apocaliptice" ale unei greşeli la summitul liderilor europeni de săptămâna viitoare.

Liderul italian se va întâlni cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu preşedintele francez, François Hollande, şi cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, în speranţa că cele patru ţări, care reprezintă cele mai mari economii ale zonei euro, pot pregăti drumul pentru o soluţie, înaintea summitului.

Monti a spus că, fără un rezultat pozitiv al summitului, vor fi atacuri speculative din ce în ce mai mari asupra unor ţări, iar ţările mai slabe vor fi hărţuite". Atacurile se vor concentra nu numai asupra ţărilor care nu respectă regulile fixate de UE , dar şi asupra celor precum Italia., care - spune el- a respectat regulile "dar vine cu o datorie mare din trecut".

"O mare parte a Europei se va confrunta cu rate foarte mari ale dobânzilor la împrumuturi , care va avea impact asupra statelor, dar şi asupra companiilor, indirect", a avertizat Monti. "Este exact ceea ce nu trebuie să se întâmple pentru a avea creştere economică", a spus el.
Aversiunea populară va creşte

Dacă discuţiile eşuează, în faţa paraliziei economice, "aversiunea publicului faţă de Uniunea Europeană va creşte", creînd un cerc vicios. "Pentru a ieşi cu bine din această criză a zonei euro şi a economiei europene e nevoie de şi mai multă integrare", a spus Monti. Dar, dacă problemele nu vor fi rezolvate repede la summit, el crede că "opinia publică şi guvernele vor deveni ostile integrării în continuare". El spune că vede deja începutul acestui proces în Parlamentul italian, care, prin tradiţie, era proeuropean şi nu mai este.

Joi, cifrele care indică faptul că zona euro intră din nou în recesiune au mărit temerile că Italia va călca pe urmele Spaniei urma şi va cere Bruxelles-ului fonduri de salvare.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”