Lucratul de acasă adânceşte inechităţile sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pexel

Într-o schimbare despre care mulţi experţi consideră că agravează inegalităţile deja profunde de la nivelul societăţilor, tot mai mulţi oameni lucrează de acasă, iar mulţi dintre ei vor continua să facă acest lucru chiar şi după ce ameninţarea COVID-19 asupra sănătăţii se va diminua.

În vreme ce pandemia avensează, aproximativ 29% dintre români, respectiv 40% dintre americani lucrează de acasă. Profesorul universitar de la Stanford, Nicholas Bloom, a declarat, în cadrul unui eveniment dedicat viitorului pieţei muncii, că este de cinci ori mai probabil ca cei care au obţinut acest avantaj să aibă o diplomă universitară.

Sondajele arată că majoritatea americanilor îşi doresc să continue să lucreze de acasă, măcar parţial, chiar şi după terminarea pandemiei, iar un sondaj recent realizat de Fed Atlanta arată că  şi firmele sunt de acord.

În acelaşi timp, aproximativ 30% din oameni încă merg fizic la locul de muncă, a menţionat Bloom. Slujbele lor tind să fie mai puţin bine plătite şi adesea îi pun în pericol de a contracta virusul fie la locul de muncă, fie în timpul navetei.

Alţi 30% dintre americani şi-au pierdut serviciul sau au ieşit de bună voie din câmpul muncii. Aceştia riscă să-şi atrofieze cunoştinţele şi să-şi piardă conexiunile, ceea ce în viitor le-ar putea aduce salarii mai mici.

Pandemia a pus în evidenţă inegalităţile de tot felul, inclusiv accesul la asistenţă medicală, locuinţe şi locuri de muncă. „Telemunca riscă într-adevăr o creştere şi mai mare a inegalităţii”, a mai spus Bloom.

Însă, pentru şeful operaţional al companiei multinaţionale Github, Erica Brescia, un alt invitat în panelul de discuţie despre viitorul pieţei locurilor de muncă, posibilitatea de a lucra de acasă face ca firmele să fie „mult mai cuprinzătoare”.

Acordarea de flexibilitate pentru ca salariaţii să-şi aranjeze programele în jurul obligaţiilor ce nu au legătură cu jobul a făcut posibilă angajarea unor persoane care altfel nu s-ar fi putut dedica unui loc de muncă, spune ea. Github a permis muncitorilor să lucreze integral sau parţial de acasă chiar şi înainte de pandemie.

Datele recente arată că femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani sunt de aproape trei ori mai predispuse decât bărbaţii să nu aibă un loc de muncă, din cauză că se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”