Liderul fără adversari politici: Emomali Rahmon a fost reales pentru şapte ani la conducerea Tadjikistanului. Fiul său cel mare, pregătit pentru succesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emomali Rahmon FOTO EPA-EFE

Preşedintele tadjik Emomali Rahmon a fost reales cu peste 90% din voturi în cadrul alegerilor de duminică, scrutin care a avut loc în lipsa opoziţiei.

Conform Comisiei Electorale Centrale, Rahmon a fost votat de 90,9% dintre participanţii la scrutin. Rata participării la vot s-a ridicat la 85%.

Această victorie îi permite lui Emomali Rahmon să treacă peste pragul de 30 de ani de putere şi să devină cel mai longeviv lider din fosta Uniune Sovietică, bătând astfel recordul fostului preşedinte kazah Nursultan Nazarabaiev şi lăsându-i deocamdată în spate pe omologii săi din Belarus Aleksandr Lukaşenko şi din Rusia Vladimir Putin.

Aflat la putere din 1992, Rahmon urmează să mai stea alţii şapte ani la conducerea Tadjikistanului, o ţară din Asia Centrală şi o fostă republică sovietică de nouă milioane de locuitori unde opozanţii sunt excluşi din jocul politic.

În vârstă de 68 de ani, Emomali Rahmon ar pregăti succesiunea pentru fiul său cel mare Rustam, în vârstă de 32 de ani.

În ciuda vârstei fragede, Rustam Rahmon a devenit primar al Duşanbe, capitala Tadjikistanului, şi şef al Senatului. În caz de incapacitate a preşedintelui tadjik, puterea este preluată, cu titlu interimar, de conducătorul camerei superioare a Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi