Liberia: noul an universitar începe fără „boboci“. Toţi candidaţii au picat examenul de admitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niciunul dintre candidaţii din această vară nu a reuşit să se înscrie în noul an universitar.               FOTO: Reuters

Cele două universităţi de stat din Liberia nu vor avea niciun student în anul I în această toamnă, după ce toţi candidaţii au picat examenul de admitere, informează BBC. Niciunul dintre cei peste 25.000 de studenţi nu au reuşit să obţină note de trecere, în condiţiile în care Liberia încă îşi revine după un război civil care s-a încheiat acum zece ani.

De vină ar fi lipsa de entuziasm şi lipsa unor cunoştinţe de bază de engleză, limba oficială a ţării, afirmă un oficial al Universităţii de Stat din Liberia.

De altfel, preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a admis recent că sistemul educaţional este în continuare „la pământ”, fiind nevoie de multe îmbunătăţiri. Una dintre marile probleme este lipsa materialelor didactice de bază. De asemenea, profesorii sunt adesea slab pregătiţi, potrivit corespondenţilor postului de televiziune britanic.

Cu toate acestea, nu s-a mai întâmplat niciodată ca toţi candidaţii care s-au înscris la examene şi care au plătit taxa de admitere, de 25 de dolari, să pice examenul de intrare la facultate. Astfel, nu va exista nicio promoţie nouă de studenţi în 2013-2014, an universitar care începe peste o lună.

Deşi ministrul Educaţiei, Etmonia David-Tarpeh, a declarat că îi vine greu să creadă că acesta este rezultatul final el examinărilor testelor de admitere, purtătorul de cuvânt al universităţii, Momodu Getaweh, a subliniat că instituţia îşi menţine decizia şi că nu va fi influenţată.

David-Tarpeh a spus totuşi că se va întâlni cu reprezentaţii universităţii pentru a discuta situaţia nou creată. „Ştiu că sunt multe neajunsuri în şcoală, însă mă îndoiesc că este posibil ca niciunul dintre candidaţii dintr-un întreg grup să nu treacă examenul de admitere. Este un fel de crimă în masă”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele