Jurnalista chineză care a fost condamnată la închisoare pentru că investiga apariţia bolii COVID este acum „pe moarte” spune familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto AFP

Jurnalista chineză Zhang Zhan, în vârstă de 38 de ani, a fost închisă în mai 2020 după ce în luna februarie a aceluiaşi an a mers în Wuhan ca să investigheze apariţia virusului SARS-CoV-2. În prezent, familia ei spune că, după ce a trecut prin greva foamei, jurnalista se află pe moarte.

De când a fost arestată, jurnalista s-a aflat în greva foamei, iar în decembrie 2020 a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Avocaţii care o reprezentau spuneau la acea vreme că starea sa de sănătate se deteriorează pe zi ce trece.

Aceasta a protestat în arest şi a fost hrănită forţat printr-un tub. Din cauza lipsei de hrană ea avea dureri mari de cap, ameţeli şi dureri stomacale.

Ea este acum grav bolnavă şi „nu mai poate trăi mult timp", scrie fratele ei Zhang Ju pe un cont de Twitter verificat de persoane apropiate problemei.

„Zhan are 177 cm înălţime şi acum are mai puţin de 40kg. S-ar putea să nu supravieţuiască iernii reci care vine", a scris Zhang Ju pe 30 octombrie. „Sper ca lumea să-şi amintească cum era înainte", a adăugat el, conform The Guardian.

Postările lui Zhang Ju au stârnit noi apeluri pentru eliberarea surorii sale, organizaţia pentru drepturile omului, Amnesty International, cerând guvernului chinez „să o elibereze imediat, astfel încât să poată pune capăt grevei foamei şi să primească tratamentul medical adecvat de care are nevoie cu disperare".

Reprezentanţii organizaţiei au spus că jurnalista Zhang Zhan riscă să moară dacă „nu este eliberată de urgenţă pentru a primi tratament medical”.

„Dacă Zhang Zhan moare în închisoare, sângele ei va fi pe mâinile guvernului chinez", a spus Gwen Lee, militan al organizaţiei.

O persoană apropiată jurnalistei, care a refuzat să fie numită, a declarat pentru AFP că familia a cerut să se întâlnească cu Zhang în urmă cu mai bine de trei săptămâni la închisoarea pentru femei din Shanghai, unde este deţinută, dar nu a primit un răspuns.

AFP nu a putut ajunge la Zhang Ju, fratele ei, în timp ce mama lui Zhang a refuzat să comenteze. De asemenea, închisoarea din Shanghai nu a oferit niciun răspuns atunci când a fost abordată de AFP.

Conform dosarului de acuzare, jurnalista ar fi călătorit către Wuhan în februarie pentru a realiza reportaje independente privind apariţia cazurilor de SARS-CoV-2, mai arată sursa citată. Live-urile făcute de către aceasta şi distribuite pe internet au atras atenţia autorităţilor chineze. 

Un ONG chinez pentru apărarea drepturilor omului arată că reportajele lui Zhang acopereau inclusiv poveştile jurnaliştilor independenţi şi arestarea lor, precum şi hărţuirea la care familiile acestora erau supuse constant. 

Zhang Zhan este doar una din numeroşii cetăţeni chinezi care, scriind şi raportând despre ce se întâmplă în provincia chineză Wuhan, s-au ciocnit de „pumnul de fier” al autorităţilor.  Absenţa presei libere din China şi pedepsirea activiştilor şi jurnaliştilor nu este ceva nou în ţară. Însă oamenii doresc schimbarea şi luptă pentru ea. 

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux