Israelul n-a mai înregistrat niciun deces din cauza COVID-19, pentru prima dată de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare impotriva COVID-19 in Israel FOTO EPA-EFE

La 10 luni de la startul campaniei accelerate de vaccinare din Israel, ţara n-a mai înregistrat niciun deces din cauza COVID-19, fiind aproape de atingerea imunităţii de masă relatează BBC.

Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a a fost la sfârşitul lunii iunie a anului trecut, când carantina a oprit un prim val de infectări, scrie Digi 24, citând BBC.

După un noul val de infectări cu apogeul în luna ianuarie şi în care se raportau şi câte 8.000 de cazuri pe zi, Israelul are acum o medie de 140 de cazuri zilnice.

Israelul a accelerat campania de vaccinare şi a ajuns să administreze 120 de doze la 100 de locuitori. 62% au primit cel puţin o doză, iar 58% au făcut şi rapelul.

La patru luni de la debutul campaniei, pe 19 decembrie, peste  5 milioane de israelieni primiseră ambele doze de vaccin împotriva COVID-19.

Duminică, autorităţile au ridicat obligativitatea purtării măştii în aer liber.Totodată, numărul pacienţilor cu forme grave de COVID-19 a scăzut dramatic, ajungând la circa 160, după ce la sfârşitul lunii ianuarie erau în jur de 1.200.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte