Israelul cere cetăţenilor săi să părăsească Turcia de teama unor atacuri ale Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Istanbul FOTO Shutterstock

Ministrul israelian de Externe, Yair Lapid, le-a cerut luni cetăţenilor israelieni care se află în Turcia să părăsească „cât mai curând posibil” această ţară, de teama unor atacuri din Iran, relatează AFP.

„În urma unei serii de atentate teroriste iraniene, în ultimele săptămâni, vizând israelieni aflaţi în vacanţă la Istanbul, îi îndemnăm pe israelieni să nu ia avionul la Istanbul şi (...) dacă se află deja la Istanbul să se întoarcă în Israel cât mai repede posibil”, îndeamnă într-un comunicat Yair Lapid, transmite News.ro.

Potrivit sursei citate, în ultimele săptămâni, presa israeliană a relatat despre încercări de atentate împotriva unor israelieni în Turcia, citând surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Aceste atentate ar fi fost dejucate datorită unei colaborări între servicii de securitate israeliene şi turce, în contextul în care cele două ţări şi-au strâns relaţiile în ultimele luni.

Vorbind despre „un pericol real şi imediat de asasinat şi de răpire", Lapid a spus că „viaţa mai multor israelieni a fost salvată". „Aş vrea să mulţumesc guvernului turc pentru eforturile depuse pentru a proteja viaţa cetăţenilor israelieni", a afirmat el.

Apoi a transmis un mesaj Iranului: „Oricine le face rău israelienilor va plăti preţul, îl vom vâna indiferent unde s-ar afla".

Israelul, care consideră Iranul ca principalul său inamic, se opune unei relansări a acordului internaţional din 2015 în dosarul nuclear iranian, menit a împiedica Republica Islamică să se doteze cu bomba atomică, în schimbul ridicării sancţiunilor care îi asfixiază economia. SUA au ieşit din acord în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

Considerat de experţi ca singura putere nucleară din Orientul Mijlociu, Israelul se teme, printre altele, că acest acord ar permite Iranului să îşi crească încasările, fapt care ar duce, potrivit unor oficiali israelieni, la sporirea ajutorului său pentru aliaţi regionali precum Hezbollahul libanez sau Hamasul palestinian, inamici ai statului evreu.

Iranul şi Israelul au început astfel un „război din umbră" prin atacuri cibernetice, atacuri pe mare şi acuzaţii de asasinate.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA