Israel, atacat cu 400 de rachete din Gaza. Sunt 7 morţi şi 47 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Peste 400 de rachete au fost lansate, din Gaza spre Israel, iar forţele armate israeliene au ripostat. În confruntări au murit un israelian şi şapte palestinieni. Alte 47 de persoane au fost rănite, scrie Haaretz.

Rachetele au ajuns până în Be'er Sheva, aflat în centrul Israelului. Israelul a lovit 200 de ţinte Hamas din Fâşia Gaza; toate şcolile din sud au fost închise; surse neagă că ar fi avut loc discuţii privind încetarea focului.

Potrivit unui oficial militar, peste 250 de rachete au fost lansate spre sudul şi centrul Israelului, iar zeci dintre ele au fost interceptate.

O sursă apropiată grupării palestiniene Hamas a declarat pentru Haaretz că organizaţia a decis să facă paşi serioşi împotriva Israelului, din cauza faptului că guvernul israelian a implementat greu înţelegerile la care au ajuns cele două părţi.

Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile palestiniene, şapte oameni au fost ucişi în Gaza, de sâmbătă, când a început escaladarea conflictului, iar 47 au fost răniţi. Între cei ucişi se numără femei şi copii.

Peste noapte au fost lansate dinspre Gaza 180 de rachete, iar Israelul a lovit 60 de ţinte din Fâşie, potrivit Forţelor de Apărare Israeliene.

Printre ţinte se numără zonele din nord de unde Hamas lansează rachete, fabricile de armament ale Hamas şi un tunel care uneşte Israelul de Fâşie.

De la începerea escaladării conflictului, armata israeliană a identificat 430 de rachete lansate din Gaza. Israelul a atacat peste 200 de ţinte, ca răspuns, şi continuă asaltul.

Autorităţile israeliene au transmis că rachetele au ajuns în zone diferite.

Trimisul special al lui Donald Trump în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, şi-a exprimat susţinerea faţă de Israel şi a condamnat atacul cu rachete.

„Hamas şi Jihadul Islamic Palestinian s-au implicat într-un alt act de terorism, lansând sute de rachete la întâmplare spre comunităţile civile israeliene. SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru”.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a participat la consultări cu şefii Forţelor de Apărare Israeliene şi cu cel al Consiliului Naţional de Securitate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort