Iranul continuă seria de teste cu rachete balistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gardienii Revoluţiei din Iran au lansat miercuri dimineaţă încă două rachete balistice, relatează agenţiile de presă Fars şi Tasnim, continuând astfel un exerciţiu militar ce riscă să provoace o reacţie diplomatică din partea SUA.

Două rachete Qadr H au fost lansate din nordul Iranului şi au lovit ţinte situate la 1.400 de kilometri, în sud-estul ţării, informează agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres.

„Rachetele lansate astăzi (miercuri) sunt o reacţie la sancţiunile impuse. Sancţiunile au contribuit la dezvoltarea programului nuclear al Iranului“, a declarat Hossein Salami, comandantul adjunct al Gardienilor Revoluţiei, citat de agenţia de presă iraniană Fars.

Marţi au fost efectuate teste similare din silozuri subterane, amplasate în diverse locuri din Iran. Testele au avut ca scop „să demonstreze puterea de descurajare a Iranului şi de asemenea capacitatea Republicii Islamice de a contracara orice fel de ameninţare împotriva revoluţiei (islamice), statului şi suveranităţii ţării“, potrivit agenţiei de presă Isna.

Departamentul american de Stat a declarat că evenimentele de marţi vor fi dezbătute în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi a anunţat impunerea de noi sancţiuni unilaterale, transmite Mediafax.

La începutul lunii ianuarie, televiziunea iraniană a difuzat imagini dintr-o bază subterană conţinând rachete cu rază lungă de acţiune de circa 1.700 km.

Iranul a efectuat cel puţin un test reuşit cu tipul respectiv de rachete în luna octombrie şi, potrivit ONU, aceasta constituie o încălcare a unei rezoluţii datând din 2010 privind interzicerea utilizării de către Iran a rachetelor balistice capabile să transporte arme nucleare, notează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie