Interese, nu dragoste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţiile dintre Rusia şi Iran s-au dezvoltat în ultimii ani datorită unei apropieri a intereselor lor geopolitice.

Mai exact, pe intenţia amândurora de a menţine stabilitatea în Asia Centrală şi Caucaz şi pe dorinţa de a pune frâu tendinţelor separatiste din ambele state multietnice. Teheranul a adoptat o poziţie de expectativă în ceea ce priveşte recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei, dar a sprijinit Moscova din umbră.

Apoi, atât Moscova, cât şi Teheranul sunt interesate să contracareze puterea economică în creştere a Chinei şi intenţia SUA de a redirecţiona fluxul de bunuri dinspre ţările Asiei Centrale spre pieţele asiatice via Afganistan.

Cu greu se poate vorbi de un parteneriat strategic între Iran şi Rusia. Însă, pentru Rusia, Iranul reprezintă un partener economic avantajos, cu o economie suficient de diversificată. În ciuda crizei, Iranul este solvabil: la începutul lui 2009, avea rezerve de 81,7 miliarde de dolari.

Rusia este interesată de schimburile comerciale cu Iranul, pentru că îi permit diversificarea exporturilor, în timp ce Iranul vizează prezenţa companiilor ruseşti, după ce sancţiunile internaţionale au gonit o parte din companiile americane şi europene. În plus, Rusia, un exportator de produse brute, poate să-şi vândă în Iran produsele industriale şi inovaţiile tehnologice (inclusiv în materie de tehnică militară).

Totuşi, „felia" Iranului este destul de mică: mai puţin de 1% din schimburile Rusiei. În 2008, comerţul dintre cele două state a totalizat 3,7 miliarde de dolari, din care 3,3 miliarde au fost reprezentate de exporturile ruseşti în Iran. Şi totuşi, pentru Rusia, nu schimburile economice, ci cooperarea economică prezintă importanţa maximă. Iar centrul cooperării ruso-iraniene e reprezentat de proiectele energetice. Centrala nucleară de la Bushehr a fost practic terminată în 2008, aprovizionarea cu combustibil se apropie şi ea de final.

Alte contracte pentru construirea de centrale nu au mai fost semnate. Au fost semnate însă acorduri în domeniul producţiei şi distribuţiei de electricitate, dar şi de generare a resurselor energetice.

Industria petrolului şi a gazelor este un alt domeniu promiţător: există negocieri pentru crearea unor consorţii de exploatare a zăcămintelor de la South Pars. Asta pentru că, odată ce criza economică se va termina şi preţurile la gaze vor reîncepe să crească, va creşte şi relevanţa rutelor gazelor iraniene către pieţele lumii.