Întâlnirea dintre Sarkozy şi Băsescu în imagini ce trădează relaţia tensionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi omologul său român, Traian Băsescu, s-au întâlnit, joi, în cadrul Summitului UE de la Bruxelles, context în care s-a discutat despre expulzarea ţiganilor din Franţa. Deşi acest subiect nu era inclus în agenda de discuţii, Germania şi Italia au insistat asupra unei dezbateri pe marginea politicii duse de Franţa.

Intens criticat pentru acţiunile sale, preşedintele francez a izbucnit în cadrul summitului de joi, unde  a promis că va continua distrugerea taberelor ilegale de romi. Discuţiile s-au purtat într-o atmosferă încordată, în contextul în care în urmă cu numai câteva zile comisarul european pe justiţie a comparat acţiunile Franţei cu deportările romilor din al Doilea Război Mondial. Sarkozy a sugerat Luxemburgului, ţara de origine a comisarului, să se îngrijească de ţiganii din Franţa.

Băsescu la Bruxelles: Va trebui să găsim soluţii mai inteligente decât simpla expulzare a romilor

În presa internaţională au fost publicate mai multe fotografii care surprind o discuţie aparent destul de aprinsă între Băsescu şi Sarkozy. Deşi nu există informaţii referitoare la conversaţia celor doi, limbajul trupului transmite exact relaţiile dintre cele două state.



Cei doi gesticulează foarte mult, iar cotidianul britanic Daily Mail remarcă atitudinea de gheaţă a preşedintelui francez în timpul conversaţiei cu Băsescu, acesta îndreptând, la un moment dat, un deget acuzator la adresa preşedintelui român.

Sarkozy are aceeaşi atitudine detaşată, Băsescu este amuzat

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști