În plină criză energetică, Cuba mai are petrol pentru „15-20 zile”, estimează experții
0Pe fondul blocadei americane asupra exporturilor petrolului Venezuelean și presiunea SUA asupra Mexicului de a opri livrările către Cuba, țara va rămâne în curând fără rezerve de petrol, pe fondul unei crize acute de electricitate, a relatat Financial Times, citând date Kepler.
Cuba a primit ultima livrare de petrol din Mexic în ianuarie, constând în 84.900 de barili, echivalând cu o medie zilnică de 3000 de barili pe zi.
În 2025, Cuba a primit de peste 12 ori această cantitate de la toți furnizorii, și anume 37.000 de barili.
În condițiile în care stocurile țării se ridică la circa 460.000 de barili de petrol„ țara ar mai putea rezista încă 15-20 de zile, estimează Victoria Grabenwöger, analist la Kpler.
Dacă noi transporturi de petrol nu vor sosi în următoarele săptămâni, Cuba se va confrunta curând cu o „criză gravă”, a apreciat Jorge Piñon, expert în petrol la Universitatea din Texas.
la o săptămână după capturarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, Donald Trump a anunțat că Cuba nu va mai primi petrol.
Recent, liderul SUA a declarat că, fără petrolul pe care îl primea din Venezuela, regimul cubanez este „foarte aproape de colaps”.
„Cuba este o națiune în prag de colaps. Ei primeau bani din Venezuela, primeau petrol din Venezuela. Iar acum, nu mai primesc aceste lucruri.”, a subliniat președintele SUA.
Cuba primea aproximativ 40% din petrolul său din Venezuela, la prețuri modice sau chiar gratuit, potrivit analiștilor.
Mexicul a fost cel mai mare furnizor de petrol al Cubei anul trecut
„Cuba s-a bazat foarte mult pe Venezuela. Dacă acum tot ce i-a mai rămas este Mexicul – care este supus unei presiuni insuportabile din partea SUA – atunci Cuba are o problemă uriașă”, a declarat expert de la o firmă de consultanță energetică din Mexico City.
Întrebată de jurnaliștii Bloomberg, președinta Claudia Sheinbaum nu a negat că Mexicul a amânat o livrare de petrol planificată în această lună, dar subliniat că este „o decizie suverană”.
Însă miercuri, ea a negat că ar fi declarat că exporturile s-au oprit, explicând că transporturile de petrol către Cuba au fost efectuate prin intermediul unor contracte cu compania de stat Pemex sau sub formă de ajutor umanitar.
Cuba se confruntă, de asemenea, cu penurie de păcură, vitală pentru producerea de electricitate, potrivit Kpler. La mijlocul anului trecut, Venezuela era singurul furnizor de păcură iar ultima livrare a sosit în noiembrie.
Guvernul cubanez a revândut în trecut o parte din țițeiul venezuelean ca sursă de valută forte, potrivit SUA.
Mulți analiști estimează că economia muribundă a insulei, pe fondul reducerii veniturilor din turismul și producției de zahăr, se confruntă cu colapsul”.
„Pentru regimul cubanez, criza economică a insulei este atât de gravă încât deveni existențială”, a declarat Nicholas Watson de la firma de consultanță Teneo.
Datele Kpler arată că exporturile de petrol din Rusia și Algeria, care au aprovizionat Cuba în trecut, au fost sporadice. Cea mai recentă livrare a Rusiei a fost în octombrie anul trecut.
Regimul cubanez a rămas sfidător. Susținătorii guvernului au organizat mitinguri marți seară, iar președintele țării, Miguel Díaz-Canel, a postat miercuri pe X: „Duritatea acestor vremuri și brutalitatea amenințărilor la adresa Cubei nu ne vor ține pe loc”.