FOTO Războiul din Siria: „Fantomele” ucigaşe răspândesc teroarea în ţară şi lunetiştii ţintesc civilii şi copiii nenăscuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un mercenar sirian care se fotografiază în timp ce se distrează cu armele din dotare. FOTO: The Daily Mail

Pe lângă forţele guvernamentale, regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad apelează la serviciile mercenarilor supranumiţi „Fantomele” ucigaşe, pentru a îndeplini misiuni de epurare etnică şi religioasă şi pentru a păstra teroarea asupra populaţiei. De asemenea, luptătorii regimului se antrenează folosind ţinte umane, cu premii pentru cei care reuşesc să omoare copiii încă aflaţi în uterul mamei lor.

Cunoscuţi drept „shabiha”, tradus „fantomele”, pot fi recunoscuţi după constituţia fizică neobişnuit de mare, cu muşchi injectaţi cu steroizi şi cu pielea acoperită cu tatuaje, unii dintre ei având chipul preşedintelui Bashar al-Assad inscripţionat pe piele. Aceştia sunt consideraţi vinovaţi pentru campaniile de masacrare a copiilor şi a femeilor nevinovate şi că obişnuiesc să-şi ucidă ţintele prin tăiere gâtului sau împuşcare de la mică distanţă.

Nefiind recunoscută în mod oficial legătura între puterea de la Damasc şi Fantome, oficialii au toată libertatea să spună că distrugerile provocate de mercenari nu sunt finanţate de stat. Însă există informaţii potrivit cărora fiecare membru al grupării paramilitare este plătit cu aproximativ 150 de euro pe zi.

Modul lor de operare este unul bine pus la punct şi cu rezultate eficiente: după ce armata încetează bombardamentele, Fantomele se infiltrează în oraşe. „Misiunea lor este aceea de a-i teroriza pe civili şi de a realiza o epurare etnică”, a declarat sub condiţia anonimităţii o sursă din Siria.

Fantomele sunt „asemenea monştrilor”, a mai spus Mousab Azzawi, liderul Reţelei Siriene pentru Drepturile Omului, organizaţie cu sediul la Londra. „Au muşchi uriaşi, burţi mari şi bărbi. Iau steroizi pentru a-şi face corpurile mai puternice.”

„Trebuia să vorbesc cu ei asemenea copiilor, deoarece nu le plac decât oamenii cu un grad scăzut de inteligenţă”, a explicat specialistul. „Acesta este motiv pentru care sunt atât de temuţi: combinaţia de forţă şi supunere oarbă faţă de regim.”

Viaţa unui om în schimbul unui pachet de ţigări

Cutremurătoare este şi mărturia unui chirurg britanic ce a muncit patru săptămâni în calitate de voluntar în Siria. Acesta a povestit despre jocurile bolnave ale luptătorilor regimului lui Assad care organizau „concursuri” mortale, ţintele fiind civilii nevinovaţi.

Doctorul David Nott a fost martorul unora dintre cele mai grave abuzuri ale războiului civil sirian, prin faţa lui trecând victime care avea cel puţin un lucru în comun: felul în care erau împuşcaţi urma un anumit tipar.

„De la primul pacient care sosea dimineaţa, puteai spune cum va arăta restul zilei. Era un joc”, a spus dr. Nott de la spitalul Chelsea şi Westminster din Londra. „Într-o zi aveam aproape numai pacienţi cu împuşcături în abdomen. Ziua următoare, vedeam plăgi doar în partea stângă a pieptului. După încă o zi, nu mai apăreau împuşcături în piept, ci toate în zona gâtului”, relatează chirurgul.

În toţi cei 20 de ani de experienţă, britanicului nu i s-a mai întâmplat niciodată să primească paciente însărcinate ce erau împuşcate în uter şi al căror copil era omorât pe loc de gloanţele aruncate fără milă. Nott a povestit despre două zile consecutive în care au sosit la spitalul unde era voluntar mai ales femei gravide împuşcate în burtă.

Zvonurile care circulă în Siria, ţară profund afectată de războiul civil care durează de mai mult de trei ani şi care nu dă semne de încetare, că soldaţii care participă la astfel de „jocuri” mortale şi care reuşesc să împuşte ţinta, sunt recompensaţi uneori cu pachete de ţigări sau alte bunuri insignifiante pe lângă vieţile unor oamenilor fără vină.

Siria, problemă internaţională

Conflictul prelungit a făcut până acum mai mult de 100.000 de oameni, iar cifrele continuă să crească din zi în zi. De asemenea, violenţele din interiorul ţării au reuşit să divizeze între Orientul Mijlociu şi să împartă în tabere diferite statele majoritar sunnite (sectă islamistă) din Golful Persic şi Turcia.

Eforturile internaţionale se concentrează în stabilirea unui acord de încetare a violenţelor în cadrul Conferinţei de Pace de la Geneva, programată în perioada 23-24 noiembrie. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Katy Perry și Justin Trudeau și-au oficializat relația. Au sărbătorit ziua artistei la Paris
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
FCSB a bătut-o și pe UTA, și pe soțul Steluței. Campioana, cea mai clară victorie a sezonului