Fitch retrogradează şapte mari bănci internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giganţii mondiali Goldman Sachs, Bank of America, Citigroup, Credit Suisse, Deutsche Bank, Barclays şi BNP Paribas au fost penalizate aseară din cauza  crizei datoriilor zonei euro.

Agenţia de rating Fitch a retrogradat aseară şapte dintre cele mai mari bănci din lume, motivând decizia prin dificultăţile de pe pieţele financiare, relatează BBC.
Ratingul celor şase bănci a fost micşorat la categoria „risc de neplată" , care reflectă, potrivit comunicatului Fitch, „capacitatea unei entităţi de a-şi îndeplini angjamentele financiare la timp".

Băncile şi pieţele de creditare întâmpină dificultăţi din cauza temerilor privind criza datoriilor suverane ale zonei euro şi a suspiciunilor privind colapsul.
Băncile care deţin datorii suverane ale ţărilor din zona euro şi-au asumat responsabilităţi enorme , iar acest lucru a mărit şi temerile privind împrumuturile interbancare.

Săptămâna trecută, agenţia de rating Moddy's a scăzut ratingul a trei mari franceze franceze (BNP Paribas, Société Générale şi Crédit Agicole), motivând că acestea întâmpină dificultăţi în contractarea de împrumuturi din cauza mediului operaţional fragil din Europa.

„Din ce în ce mai multe probleme"

Fitch a arătat, în comunicatul său, că cele şapte bănci americane şi europene „sunt cele mai susceptibile la problemele din ce în ce mai mari cu care se confruntă pieţele financiare".

Retrogradările reflectă, porivit Fitch, „problemele cu care se confruntă sectorul financiar luat ca întreg şi nu evoluţii negative în ceea ce priveşte bonitatea fundamentală a acestor instituţii".

Totuşi, Fitch a tăiat şi „riscul de viabilitate" ale celor şapte bănci, care reprezintă opinia agenţiei de rating privind „riscul pentru bonitatea intrinsecă a unui emiţător" de titluri de valoare. La acelaşi capitol au mai fost retrogradate banca americană Morgan Stanley şi cea franceză Societe Generale.

Pe 30 noiembrie, Standard & Poor's a retrogradat ratingurile pe termen lung ale mai multor companii financiare majore, printre care Bank of America, Goldman Sachs, Barclays şi HSBC.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort