Familia unui tânăr condamnat la moarte în Arabia Saudită îi cere ajutorul lui Lionel Messi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul argentinian Lionel Messi, ambasador al turismului saudit din luna mai, a primit o scrisoare în care este implorat să ajute la salvarea vieţii unui tânăr condamnat la moarte în Arabia Saudită, relatează Le Figaro.

Lui Messi i-a scris familia unui tânăr care a fost arestat la vârsta de 15 ani. Muhammed ala Faraj a fost arestat în 2017 pentru presupuse crime împotriva regimului saudit şi procurorii au cerut pedeapsa maximă, deşi familia susţine că băiatul a fost torturat pentru a spune că a comis faptele de care este acuzat.

„Ca ambasador al turismului Arabiei Saudite, ocupaţi o poziţie de mare influenţă. O veţi folosi pentru salvarea tânărului nostru? Gardienii din închisoare l-au agresat, l-au lovit cu picioarele şi l-au ţinut cu braţele în cătuşe deasupra capului ore întregi. Cum pot ei trata un copil într-un mod atât de brutal?”, i-a scris lui Messi familia tânărului.

Arestat în timp ce juca bowling împreună cu prietenii săi, Mohammed al Faraj a fost trimis imediat la o închisoare pentru adulţi, deşi era foarte tânăr.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete