Familia lui Osama Ben Laden, expulzată în Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia lui Osama Ben Laden, expulzată în Arabia Saudită

Cele trei văduve şi cei opt copii şi un nepot ai lui Osama Ben Laden arestaţi în Pakistan de la moartea liderului Al-Qaida, acum aproape un an, au părăsit, vineri dimineaţă, această ţară pentru Arabia Saudită, conform Ministerului de Interne pakistanez, relatează AFP.

Avionul care transporta familia Ben Laden a decolat de pe aeroportul din Islamabad puţin înantea orei 02:00 (00:00, ora României), a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

După zece luni de detenţie fără vreun motiv oficial, cele trei soţii, două saudite şi una de naţionalitate yemenită, au fost condamnate la 45 de zile în închisoare pentru şedere ilegală în Pakistan, pedeapsă pe care au terminat-o acum zece zile, şi au fost expulzate în ţara lor de origine împreună cu copiii, relatează Mediafax.

Anterior, un responsabil din Ministerul pakistanez de Interne declarase sub anonimat: "Familia se află la aeroportul din Islamabad, pe cale de a părăsi ţara pentru Arabia Saudită".

Ministrul de Interne a indicat la rândul său într-un comunicat că a "ordonat expulzarea a 14 membri ai familiei lui Osama Ben Laden aplicând decizia justiţiei" şi că aceştia au fost "expulzaţi în ţara aleasă de ei, anume Arabia Saudită".

Liderul Al-Qaida a fost ucis la 2 mai 2011 de un commando al forţelor speciale americane care a luat cu asalt casa unde acesta locuia cu familia sa la Abbottabad, în nordul Pakistanului.

Americanii au luat corpul acestuia, lăsând la faţa locului soţiile şi copiii care au fost apoi arestaţi de autorităţile pakistaneze.

Detenţia prelungită şi nemotivată a familiei a alimentat întrebările cu privire la atitudinea autorităţilor pakistaneze, suspectate că ar vrea să ascundă informaţii cu privire la ultimii ani ai lui Ben Laden şi mai ales cu privire la posibili complici care l-au ajutat să locuiască timp de atâţia ani în Pakistan (între 2002 şi 2011 cel puţin, conform anchetei poliţiei) fără a fi descoperit.

Responsabili pakistanezi au asigurat totuşi recent că Islamabadul vrea să îi expulzeze cât mai repede pentru a încheia definitiv capitolul jenant al lui Ben Laden deschis de aproape un an de către raidul unilateral american.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”