Erdogan respinge, la Ankara, criticile OSCE cu privire la referendum şi ameninţă cu consultări pe tema aderării la UE şi reintroducerii pedepsei cu moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins luni seara criticile observatorilor OSCE cu privire la referendumul de duminică şi şi-a reiterat declaraţii cu privire la organizarea unor referendumuri atât pe tema aderării Turciei la Uniunea Europeană (UE), cât şi a reintroducerii pedepsei cu moartea, relatează The Associated Press.

Şeful statului turc a făcut aceste declaraţii, la palatul prezidenţial de la Ankara, în faţa susţinătorilor săi, la o zi după ce a obţinut o victorie strânsă şi contestată în referendumul pe tema consolidării puterilor sale.

El a declarat că nu este îngrijorat de eventuale obiecţii ale UE faţă de o eventuală reintroducere a pedepsei capitale în ţara sa.

Erdogan a acuzat UE că lasă Turcia ”să aştepte la porţi de 54 de ani”.

El a ameninţat că un referendum poate stabili dacă Turcia să continue sau nu procesul aderării la blocul european.

”Decizia aparţine poporului. Ne vom duce la naţiunea noastră”, a subliniat el.

Erdogan a respin de asemenea acuzaţii ale observatorilor referendumului şi a insistat că votul a fost ”cea mai democratică alegere” pe care a văzut-o vreo ţară din Occident.

El le-a spus luni susţinătorilor săi, în faţa palatului prezidenţial, că Turcia va ignora concluziile misiunii de monitorizare OSCE.

”Mai întâi aflaţi care vă este locul! Nu vom vedea ori auzi rapoartele motivate politic pe care le pregătiţi”, a declarat el.

Ministerul de Externe respinge criticile observatorilor şi le cataloghează drept declaraţii „motivate politic”

Ministerul turc de Externe a respins, anterior, constatările observatorilor referendumului şi s-a declarat ”întristat” de ceea ce a catalogat drept declaraţii ”motivate politic şi acuzatoare”.

Evaluarea misiunii de observare potrivit căreia procedurile din cadrul procesului electoral nu s-au ridicat la nivelul standardelor internaţionale ”sunt inacceptabile”, a apreciat ministerul luni seara, într-un comunicat.

Msiunea OSCE a ”venit în Turcia cu prejudecăţi şi a ignorat principiile obiectivităţii şi neutralităţii”, apreciază diplomaţia turcă.

OSCE a prezentat luni o serie de nereguli în referendum.

Observatorii au anunţat că procedurile folosite în cadrul votului cu privire la extinderea puterilor preşedintelui ”nu se ridică la înălţimea” standardelor internaţionale.

Ei au anunţat, de asemenea, că decizia YSK de a valida buletine de vot care nu aveau ştampila de control a subminat garanţii împotriva fraudării.

Organizaţia a mai citat între aceste nereguli distorsiuni în campania dinainte de vot în favoarea taberei ”da”, intimidarea campaniei ”nu” şi faptul că întrebarea adresată în referendum nu a fost tipărită pe buletinul de vot.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud