Erdogan, în fruntea susţinerii cauzei palestiniene. Putin şi 57 de lideri musulmani vor veni în Turcia pentru a discuta despre Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recep Tayyip Erdogan se plasează în centrul valului de indignare provocat de decizia lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului. Preşedintele turc i-a invitat pe liderii lumii musulmane la Istanbul, pentru a-şi coordona acţiunile în acest dosar, dar şi pe omologul său rus Vladimir Putin.

Erdogan i-a invitat la Istanbul pe liderii Organizaţiei pentru Cooperare Islamică (OCI) pentru a-şi coordona acţiunile în cazul deciziei lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului. Summitul OCI este convocat pentru săptămâna viitoare, imediat după întâlnirea dintre Erdogan şi Putin, care va avea loc luni, la Ankara.

Preşedintele turc nu a rămas cu mâinile în sân după anunţul lui Trump. El i-a sunat imediat pe liderii din Orientul Mijlociu pentru a aborda problema Istanbulului.  A vorbit la telefon inclusiv cu Papa Francisc, care a făcut apel la respectarea statutului Ierusalimului.

În paralel, şi-a înteţit criticile la adresa liderului de la Casa Albă. El a avertizat joi că recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului aşază regiunea Orientului Mijlociu „într-un cerc de foc“. 

„O, Trump, ce faci? Ce-i cu această abordare? Responsabilii politici trebuie să lucreze pentru reconciliere, nu pentru haos!“, a mai spus Erdogan.

Preşedintele turc a atras atenţia că decizia anunţată miercuri de liderul de la Casa Albă „desconsideră complet“ rezoluţia din 1980 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite privind statutul oraşului, care a condamnat anexarea Ierusalimului de Est de către Israel. 

Ierusalimul „este o linie roşie pentru musulmani“, a subliniat el.

Zeci de mii de persoane au manifestat vineri la Istanbul în semn de susţinere pentru palestinieni şi de dezaprobare a deciziei lui Trump.

Problema Ierusalimului agită de decenii bune diplomaţia internaţională.

Israelul a ocupat partea de est a Ierusalimului în 1967 şi a anexat-o pentru a proclama întregul oraş drept capitala sa „eternă şi indivizibilă“. Palestinienii îşi doresc la rândul lor ca partea de est a Ierusalimului să fie capitala statului la care aspiră.

De la înfiinţarea Israelului în 1948, comunitatea internaţională s-a ferit să recunoască Ierusalimul, un oraş sfânt pentru evrei, musulmani şi creştini, drept capitală, considerând că statutul său final trebuie stabilit în negocierile de pace israeliano-palestiniene.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste