Epoca furiei
0Aşa cum spune cântecul lui Leonard Cohen, „săracii rămân săraci, bogaţii se îmbogăţesc“. Numai că nimeni nu ştie ce să facă. Când David Cameron s-a grăbit să se întoarcă din Toscana la Londra devastată de revolte, când Nicolas Sarkozy s-a repezit înapoi la Paris de pe Riviera Franceză, nimeni nu ştia cum vor evolua lucrurile.
Furia din oraşele britanice urmează după proteste sociale uriaşe în Grecia şi în Spania, unde zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, de la Madrid până la Barcelona. Alte ţări, printre care Portugalia, au cunoscut o furie mai difuză, ce îşi are originea în aceeaşi convingere: lucrurile nu mai pot merge aşa. Această stare a Europei nu e străină de cea a SUA, cu rate mari ale şomajului, probleme economice, radicalizare ideologică şi gâlceavă politică.
Sentimentul care există în societăţile occidentale este că forţe incontrolabile zădărnicesc orice posibilitate. Istoria nu a cunoscut niciodată o putere globală care să se prăbuşească atât de radical şi de paşnic, ca actuala putere. Europa unită de astăzi e construită pe cenuşa imperiilor succesive - de la cel Roman la cel Britanic - care s-au sfârşit într-un fel sau altul, prin convulsii puternice. Acum cvasiimperiul american şi, mai general, dominaţia Occidentului, se sfârşeşte, nu rapid, dar sigur. Creşterea economică, joburile, expansiunea, entuziasmul - şi, da, posibilităţile - se află în marele arc neoccidental care se întinde din China şi India până în Africa de Sud şi Brazilia. Lumea s-a întors pe dos. Astăzi vedem cât sunt de afectate societăţile occidentale de această inversare.
În timp ce apar puteri noi, globalizarea schimbă relaţia dintre capital şi muncă, în favoarea primului. Mulţi lucrători ieftini au devenit disponibili în afara Vestului, în timp ce tehnologia a eliminat distanţa. Beneficiile capitaliştilor au crescut mai mult decât salariile. Aceasta este povestea perioadei de după Războiul Rece. Şanţul dintre bogaţi şi săraci a devenit o prăpastie.
Singurii care au scăpat nevătămaţi din acest dezastru sunt arhitecţii săi şi cei mai mari beneficiari ai destrăbălării financiare care a precedat această criză: bancherii, finanţatorii şi mahării fondurilor de hedging. Şi aceste lucruri alimentează epoca furiei.