Doi din trei norvegieni se opun aderării ţării lor la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi norvegieni din trei se opun aderării ţării lor la Uniunea Europeană, se arată într-un sondaj publicat luni, ostilitatea fiind împărtăşită de simpatizanţii tuturor partidelor, inclusiv ai formaţiunilor politice care în mod tradiţional sunt cele mai eurofile.

Potrivit sondajului, 66,3 la sută dintre norvegieni se opun aderării, 24,6 la sută sunt favorabili acestei idei şi 9,1 la sută se abţin.

Euroscepticismul locuitorilor (4,5 milioane) bogatei ţări scandinave s-a intensificat semnificativ în ultimele luni, alimentat de criza economică ce a afectat UE şi de tensiunile apărute între ţările membre, scrie Mediafax.

"Nu sunt surprinsă de fapt de aceste cifre. În general, proporţia de «da» se diminuează când există o criză sau un început de criză în Europa", a comentat o conservatoare, Ine Eriksen Soereide, preşedintă a Comisiei de Afaceri Externe din Parlament.

Împotriva aderării se pronunţă şi o proporţie de 63 la sută din susţinătorii Partidului laburist, aflat la putere în cadrul unei coaliţii de centru-stânga şi care este mai degrabă favorabil UE.

Sondajul a fost realizat de institutul Norstat pe un eşantion de 940 de persoane, în perioada 12-16 iulie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani