Discuţii aprinse în familia lui Nelson Mandela despre locul unde va fi îngropat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii familiei lui Nelson Mandela, aflat încă în stare critică pe patul de spital, au început o discuţie în contradictoriu referitor la locul unde fostul preşedinte În vârstă de 94 de ani ar trebui îngropat,fapt care a ajuns în instanţă.

Fiica cea mare a lui Nelson Mandela, Makaziwe, şi alte 15 rude au depus o cerere pentru a returna corpurile celor trei copii ai lui Mandela la mormintele lor iniţiale, aflate în comuna Qunu, informează „Business Insider”.

Nepotul lui Mandela, Mandla, a recunoscut faptul că a reîngropat cele trei cadavre în localitatea Mvezo, aflată la 20 de kilometri de locul unde se află mormintele iniţiale. Potrivit African Press Association, acesta plănuieşte să construiască un hotel şi un stadion de fotbal în acea zonă.

Cearta dintre membrii familiei a ajuns în instanţă în momentul în care fosta soţie a lui Mandela a declarat că
starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit în ultimele zile, dar rămâne în continuare sub atentă supraveghere.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €