Dictator TV
0Într-o epocă în care trusturile media occidentale îşi închid birourile şi îşi reduc operaţiunile, autoritarii plănuiesc să se extindă. Cele mai bune două exemple vin din Rusia şi din China.
„Russia Today", organul media internaţional al Guvernului rus, a început să transmită în engleză şi arabă din birouri din toată lumea. În ianuarie 2009, Guvernul chinez a anunţat că doreşte să lanseze un canal de ştiri 24 din 24 cu corespondenţi în toate capitalele importante. Şi nu o fac cu economii. Xinhua, agenţia de stat chineză, şi-a cumpărat sediu chiar în inima presei mondiale, în piaţa Times Square din New York. Beijingul investeşte undeva între şapte şi zece miliarde de dolari în acest efort global de a-şi impune propria viziune asupra ştirilor. Într-un discurs de explicare, Li Changchun, un membru al Biroului Politic, a declarat că ţara sa trebuie să preia instituţii media centrale şi să le transforme în instrumente media internaţionale de primă mână, cu influenţă globală.
Ideea de operaţiuni media finanţate zdravăn de stat nu e nouă. Modelul la care s-au raportat Beijing şi Moscova e Al Jazeera. Însă, în timp ce trustul cu sediul în Qatar s-a distins în majoritatea relatărilor şi în special în timpul revoluţiilor arabe, Guvernul chinez e atras de ideea de a utiliza instrumente non-occidentale pentru a-şi răspândi propaganda proprie pe plan mondial. Corespondentul Al Jazeera de la Beijing scria recent: „Nu înţeleg de ce cheltuie atât ca să-şi pregătească jurnaliştii de deplasări în locuri periculoase precum Libia, când tot ce fac aceşti reporteri este să redea toţi punctele de vedere ale televiziunii lui Gaddafi.
Asemenea acoperire mediatică nu poate fi făcută şi din Beijing?" Articolul corespondentului Al Jazeera a atras un număr mare de cititori - sute de mii de accesări şi peste 1.300 de comentarii. China poate crea cea mai sofisticată şi mai eficientă maşinărie media a tuturor timpurilor. Dar dacă relatările sunt propagandistice şi distorsionate, atunci mai contează? Mulţi dintre jurnaliştii chinezi care lucrează pentru presa de stat ştiu să producă jurnalism de calitate. Dar nu are nicio importanţă cât timp sistemul care îi călăreşte nu e suficient de încrezător în sine încât să-i lase să-şi facă treaba. Faptul că maeştrii politici ai Chinei se lansează în aventuri atât de costisitoare demonstrează că nu au înţeles pe deplin presa pe care încearcă să o imite.