De ce gândesc altfel

Nu cred că miile de lumânări aprinse la Bombay pot rezolva gravele probleme ale Indiei, în special cele legate de primenirea clasei politice.

Popularitatea de care se bucură noul lider indian anticorupţie Anna Hazare a crescut şi mai mult de când, acum nici două săptămâni, a fost arestat şi apoi eliberat. Înflăcărarea indienilor pentru acest caz evident de injustiţie socială arată în realitate cât de mare este frustrarea cotidiană a lor. Şi au perfectă dreptate, dar soluţia propusă nu este cea mai bună. Este adevărat, bătrânul de 74 de ani Anna Hazare a reuşit, într-un timp extrem de scurt, ceea ce n-au reuşit să facă, timp de decenii, politicieni cu experienţă : să coaguleze societatea indiană suprasaturată de corupţie şi de sărăcie. Anna a reuşit să şteargă diferenţele dintre clasele sociale, dintre religii şi profesii. La Bombay, comercianţi, hinduşi sau musulmani, studenţi îmbrăcaţi în jeans, mame de familie ori funcţionari modeşti continuă să se adune pe marea esplanadă Azad Maidan şi să strige cu mândrie „Şi eu sunt Anna Hazare".

Însă nu cred că avem de-a face, într-adevăr, cu „a doua mişcare pentru Independenţă a Indiei", aşa cum le place „revoluţionarilor" să spună. Nu cred că miile de lumânări aprinse la Bombay pot rezolva gravele probleme ale Indiei, în special cele legate de primenirea clasei politice.

Mai întâi, nu acord credit „versiunii Hazare" a legii Jan Lokpal (supranumită „a poporului") care pretinde că, odată aplicată, va da o dură lovitură corupţiei din India. Legea are multe lacune, încearcă să rezolve problemele în mod superficial, conţine prevederi care se contrazic, în special cele referitoare la separarea puterilor poliţiei şi justiţiei. La fel, nu este clară în privinţa măsurilor de adoptat pentru urmărirea persoanelor care se dovedesc a fi corupte.

Apoi, mi se pare că se face prea mare vâlvă. Nimic nu conduce la ideea că ne-am afla în ajunul unei stări de urgenţă. Suntem confruntaţi doar cu o mişcare de protest, şi nu cu o revoluţie. Clasa de mijloc afişează o emoţie disproporţionată şi o ipocrizie neliniştitoare. Mai bine s-ar revolta cu adevărat când, în unele sate din India, pe motive „demografice", sunt ucise fetiţe ori tinere femei. Ori când mii de copii sunt forţaţi să muncească în uzine sau la câmp. Auzim astăzi discursuri inflamate despre dreptul constituţional de a protesta, dar nu vrem să acordăm acest drept populaţiei din Kashmir.