De ce este Ierusalimul unul dintre cele mai spinoase puncte ale conflictului israeliano-palestinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ierusalim

Statutul Ierusalimului constitue de mai bine de o jumătate de secol una dintre cele mai spinoase probleme ale conflictului israeliano-palestinian. Donald Trump a promis în mai multe rânduri în timpul campaniei electorale transferarea Ambasadei Statelor Unite în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

O lege votată în 1995 de către Congres spune că „Ierusalimul trebuie să fie recunoscut ca fiind capitala statului Israel“ şi impune transferarea reprezentanţei americane. Preşedinţii succesivi aai SUA au amânat până acum implementarea sa, din şase luni în şase luni, aşteptând ca cele două părţi adverse – israelienii şi palestinienii-  să se pună de acord asupra unei partajări a oraşului. Ultima derogare semnată în acest sens a expirat luni, scrie „Le Figaro“. 

„Preşedintele a fost clar în acest caz de la început: nu este vorba dacă ambasada va fi de fapt mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, este vorba despre când“, a spus Hogan Gidley, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Poziţia comunităţii internaţionale privind Ierusalimul nu s-a schimbat prea mult în ultimii 70 de ani. Planul de partajare votat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 29 noiembrie 1947 prevede crearea unui „corpus separatum“ plasat sub un regim de administrare internaţională. Istoria, totuşi, a decis altfel, deoarece Ierusalimul a fost împărţit la sfârşitul primului război arabo-israelian (1948-49). 

Partea vestică a fost cucerită de tânărul stat Israel, care a decis repede să facă din această parte a Ierusalimului, capitală. În ceea ce priveşte jumătatea de est, unde se află  Oraşul Vechi şi locurile sfinte ale celor trei religii monoteiste (Zidul Plângerii, Biserica Sfântului Mormânt şi Moscheea al-Aqsa),  este administrata provizoriu de Iordania. Dar marea majoritate a comunităţii internaţionale persistă să nu recunoască nici o suveranitate asupra oraşului, multe ţări instalându-şi  ambasadele lor în Israel la Tel Aviv.

Războiul de şase zile, care a opus în iunie 1967 statului evreu vecinilor săi arabi, a schimbat din nou situaţia. După trei zile de luptă, armata israeliană a cucerit nu numai Sinaiul, Cisiordania şi Gaza, ci şi Ierusalimul de Est. Guvernul a decis curând să aplice aici legea israeliană.

 În iulie 1980, Knesset-ul (parlamentul israelian)  a adoptat o lege fundamentală, transformând oraşul în capitală „unificată şi indivizibilă“ a statului. Clădirile administrative au fost transferate în partea estică a oraşului, iar vaste cartiere de colonizare au fost dezvoltate. Dar Europa şi Statele Unite au continuat să considere această mişcare a Israelului ca fiind neconformă cu dreptul internaţional. De aceea au refuzat până acum să-şi transfere reprezentanţele diplomatice.

De la Acordurile de la Oslo, există un consens larg că Ierusalimul de Est este destinat să devină capitala unui viitor stat palestinian. Negocierile au fost iniţiate în această direcţie la începutul anilor 2000, dar s-au încheiat. Liderii coaliţiei de dreapta care se află la putere în Israel sunt ostili ideii de a renunţa la o parte a oraşului. Recunoaşterea statutului său de capitală de către Statele Unite ar fi, din punctul lor de vedere, o victorie. Pentru palestinieni ar fi  eşecul visului lor de independenţă.

Te-ar putea interesa şi:

Erdogan către Trump: Ierusalimul este Linia Roşie

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne