Cutremurele extrem de puternice din Indonezia, provocate de ruperea scoarţei terestre în două

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cutremurele extrem de puternice care au avut loc în Oceanul Indian, în largul Indoneziei, sunt provocate de spargerea progresivă a plăcii tehtonice indo-australiene, care se rupe, la propriu, în două în largul Insulei Sumatra, potrivit unor studii publicate miercuri, relatează AFP.

Cutremurele "gemene" care au afectat nord-estul Oceanului Indian la 11 aprilie 2012 - primul cu o magnitudine de 8,6 şi al doilea cu o magnitudine de 8,2 - sunt excepţionale în mai multe privinţe.

Primul a fost cauzat de ruperea a cel puţin patru falii submarine în decurs de doar două minute şi 40 de secunde. El a fost urmat de ruperea unei a cincea falii, două ore mai târziu, lucru care a generat al doilea seism, explică Thorne Lay de la Universitatea California de la Santa Cruz şi colegii săi într-un studiu publicat de revista britanică Nature.

Un eveniment extrem de rar, aceste cutremure au afectat nucleul plăcii indo-australiene, în apropiere de Insula indoneziană Sumatra, ci nu joncţiunea celor două plăci, aşa cum se întâmplă de obicei.

"Ceea ce suntem pe cale să observăm aici este că placa indo-australiană se fragmentează în două plăci distincte", rezumă Thorne Lay.

"Acest proces geologic va necesita milioane de ani şi mii de alte cutremure la fel de puternice" pentru a reuşi să separe placa indiană de cea australiană, adaugă Keith Hoper de la Universitatea Utah, coautor al studiului.

Placa indo-australiană se deplasează către nord-est, însă mişcarea ei nu este uniformă. Pe de o parte, versantul indian al plăcii intră în coliziune cu Eurasia la nord-vest, împingând împotriva ei la nivelul lanţului muntos Himalaya de aproximativ opt milioane de ani. Pe de altă parte, versantul australian înaintează mai uşor, deoarece intră sub Insula Sumatra.

În această "zonă de subducţie", în largul Insulei Sumatra, au avut loc cutremurele de la Aceh (cu magnitudinea de 9,3) la 26 decembrie 2004, şi de pe Insula Nias (cu magnitudinea 8,7) în 2005.

Spre deosebire de seismul de la Aceh, care a declanşat un tsunami devastator soldat cu aproximativ 220.000 de morţi sau dispăruţi în aproximativ zece ţări vecine, în primăvară au fost înregistrate doar nişte valuri. Într-adevăr, în aprilie 2012, faliile care s-au rupt culisau orizontal una împotriva celeilalte, fără o mişcare verticală suficient de importantă pentru ca să creeze un val de adâncime.

În schimb, cele două cutremure din aprilie 2012 au provocat un număr foarte important de cutremure în lume, conform altui studiu publicat în revista Nature.

Potrivit lui Fred Pollitz de la US Geological Survey (USGS) şi colegilor săi, frecvenţa cutremurelor cu o magnitudine mai mare de 5,5 s-a multiplicat de cinci ori în primele şase zile de după aceste "cutremure gemene". Unele dintre ele au atins o magnitudine de 7, până în Mexic. Este vorba despre o putere şi o distanţă despre care cercetătorii americani afirmă că este exclus să poată caracteriza replicile clasice.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute