Criza loveşte Venezuela: oamenii au ajuns să fure alimentele din camioanele ce livrează în supermarketuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cozile la magazine care se întind pe străzi întregi reprezintă o imagine obişnuită acum în Venezuela

Hoţii au început să vizeze camioanele ce transportă alimente în Venezuela, un alt semn al situaţiei de criză din ţara în care făina sau carnea de pui au devenit un lux. Infracţiunile nu sunt o noutate în magazinele şi pe drumurile Venezuelei, care are una dintre cele mai mari rate ale criminalităţii din lume.

Însă lipsurile din cauza restricţiilor importurilor în dolari au înrăutăţit situaţia din Venezuela, mai ales după Anul Nou. Astfel, transportul alimentelor a devenit foarte riscant, chiar dacă autoutilitarele au fost dotate cu dispozitive GPS şi sunt chiar, uneori, protejate de agenţi de securitate de la firmele private, informează Reuters.

Nu mai transport mâncare din cauza că străzile au devenit prea periculoase. Pun şuruburi pe şosea şi când te opreşti să repari cauciucul, te atacă“, a declarat Orlando Garcia, un conducător autor în vârstă de 37 de ani, ce a fost prins în ambuscadă de două ori până acum, în timp ce traversa ţara.

Cozile la magazine care se întind pe străzi întregi reprezintă o imagine obişnuită acum în ţara ce aparţine Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Trupele Gărzii Naţionale au fost scoase în stradă pentru a menţine ordinea, însă frustrarea se acumulează în timpul orelor de stat la coadă la alimente. 

Devine o problemă de securitate pentru camioane să ajungă să livreze alimente supermarketurilor. Înainte nu era aşa, dar acum, cu cozile astea, oamenii văd un camion şi se reped“, a declarat şi Arsenio Manzanares, care conduce un sindicat al camionagiilor.

În Caracas, presa locală a raportat câteva jafuri, inclusiv unul realizat de patru bărbaţi înarmaţi care au furat conserve de ton, mălai şi zahăr. Preşedintele Nicolas Maduro dă vina pentru lipsuri pe „războiul economic“ dus de duşmanii de dreapta care încearcă să răstoarne guvernul socialist.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG