Creşterea numărului de maşini electrice ar putea creşte emisiile de CO2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Introducerea mai multor maşini electrice în circulaţie ar putea creşte emisiile de CO2, au anunţat, luni, trei grupuri importante care activează în domeniul protecţiei mediului şi care au emis o avertizare către UE, având în vedere faptul că aceasta se pregăteşte să susţină noua tehnologie, informează The Hindu.

Maşinile electrice sunt văzute de fabricanţii auto europeni ca un mod de a fi atenţi faţă de mediu şi de a dezvolta o tehnologie care le-ar asigura un avantaj în faţa competiţiei. Guvernele europene, însă, speră ca acest lucru să schimbe tendinţa actuală de reducere a locurilor de muncă în cadrul unei industrii aflate deja în suferinţă.

Pe fondul politicilor curente, o creştere a numărului de maşini electrice poate duce la o producţie mai mare de electricitate pe bază de cărbune, gaz şi combustibil nuclear, fără să ducă în mod necesar la scăderea cererii de hidrocarburi pentru maşinile tradiţionale, susţine un raport realizat de agenţia de consultanţă olandeză CE Delft, susţinut de Greenpeace, Friends of the Earth Europe şi Transport & Environment.

Cele trei grupuri solicită o anulare a aşa-numitelor "supercredite" menţionate în legile Uniunii Europene privind emisiile autovehiculelor, credite care le permit producătorilor să înregistreze maşinile electrice drept vehicule cu emisii zero.

Miniştrii pentru Industrie din cadrul UE se vor întâlni, marţi, la San Sebastian, Spania, pentru a aproba un plan de acţiune pentru dezvoltarea maşinilor electrice. Iniţiativa a fost prezentată în ianuarie drept o prioritate de frunte pentru preşedinţia spaniolă a UE, programată să-şi încheie mandatul înainte de 30 iunie.

De aceea, grupurile de protecţie a mediului doresc ca UE şi guvernele naţionale să se asigure că maşinile electrice sunt încărcate prin folosirea electricităţii produse din surse regenerabile, cum ar fi cea solară sau eoliană.

Avem nevoie de maşini electrice inteligente, care să interacţioneze cu reţelele electrice inteligente, astfel încât maşinile să se poată încărca cu putere obţinută din surse regenerabile, a declarat Franziska Achterberg, reprezentantul Organizaţiei Greenpeace.

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești