Contrabandiştii mexicani taie cu fierăstrăul zidul lui Trump pentru a ajunge în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zifdul de la frontiera California - Mexic FOTO Getty Images

Contrabandiştii din Mexic au reuşit să treacă de noi segmente din zidul de la graniţă ridicat de preşedintele Donald Trump în ultimele luni, potrivit The Washington Post, citat de CNN.

Informaţia a fost furnizată de agenţi federali şi oficiali care se ocupă de acest caz. The Post a aflat că aceşti contrabandişti au folosit fierăstraie pendulare pentru a tăia oţelul şi betonul, făcând găuri destul de mari pentru ca oameni şi droguri să ajungă în SUA. 

Potrivit sursei citate, uneltele folosite pot tăia gardul în câteva minute. Inginerii au explicat pentru cotidian că din cauza înălţimii pilonilor, care este între 5 şi 9 metri, este mai uşor să împingi oţelul ca să creezi o breşă. 

În septembrie, Donald Trump a făcut o vizită şi a semnat zidul, aşa cum obişnuiesc cei care îl construiesc. 

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că nu a auzit de aceste situaţii, adăugând însă că "poţi tăia orice". 

Avem un zid foarte solid, dar, indiferent de asta, poţi tăia orice, pe bună dreptate. Dar avem mulţi oameni care supraveghează. Să tai este o treabă, dar se repară uşor. Unul dintre motivele pentru care l-am construit aşa este că poate fi reparat uşor. Pui bucata tăiată înapoi. Dar avem un zid foarte rezistent. Însă poţi tăia orice zid, le-a spus preşedintele reporterilor la Casa Albă.

Matthew Leas, purtător de cuvânt la Protecţia Frontierei, a declarat pentru CNN că zidul este funcţional. Când este detectată o spărtură, o echipă se deplasează şi o sudează. 

Contrabandiştii au încercat să mascheze o gaură din zid prin reaşezarea pilonilor tăiaţi în poziţie iniţială sau folosind în schimb chit pentru ca spărtura să pară că a fost reparată. Ei au folosit în mod repetat acea breşă, potrivit The Post.  

Însă oficialii afirmă că aceştia revin în zonele unde zidul a fost reparat pentru că structura este slăbită. Aceste lucruri s-au petrecut în zonele în care senzorii care detectează vibraţiile unui fierăstrău nu au fost încă instalaţi. 

În zona San Diego, o altă metodă de a trece de gard este folosirea unor scări şi a unor cârlige cu frânghii. 

Potrivit oficialilor de la Casa Albă ar fi vorba de câteva incidente şi că zidul a crescut siguranţa în regiunile San Diego şi El Centro. 

Ridicarea zidului a fost una dintre temele principale de campanie electorală ale lui Trump, când afirma că va pune Mexicul să-l şi plătească. Aflat într-o vizită în San Diego, în septembrie, a spus că este practic impenetrabil. 

Până acum, plătitorii de taxe americani au achitat nota de plată pentru ridicare zidului la graniţa de sud. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!