Cobaii din Guatemala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 1946 până în 1948, medicii americani au infectat aproape 700 de locuitori fără permisiunea sau cunoştinţa lor.

Descoperirea că cercetătorii americani au infectat intenţionat sute de oameni cu sifilis şi gonoree, în Guatemala, în anii 1940, a provocat indignare în ambele ţări. Preşedintele Obama şi secretarul de stat Hillary Clinton au avut dreptate să se scuze în faţa preşedintelui Guatemalei, Álvaro Colom. Va fi nevoie de mai mult decât atât pentru reparaţii, începând cu o investigaţie a acestei încălcări grosolane de etică medicală.

Experimentele au fost aduse la lumină de Susan Reverby, profesor la Wellesley College, care a găsit dosare nepublicate în arhivele Universităţii Pittsburgh. Studiile au fost conduse de Dr. John C. Cutler, un expert cunoscut pe plan internaţional în domeniul bolilor transmise sexual şi adjunct al chirurgului general al SUA.

Din 1946 până în 1948, medicii americani de sub comanda sa au infectat aproape 700 de locuitori ai Guatemalei - deţinuţi, pacienţi ai spitalelor de psihiatrie şi soldaţi - fără permisiunea sau cunoştinţa lor. Cei care erau infectaţi primeau penicilină şi s-a presupus că fuseseră trataţi, deşi înregistrările sugerează că mulţi nu au fost trataţi adecvat.

Scopul cercetării era de a testa dacă penicilina putea preveni transmiterea sifilisului, dacă puteau fi dezvoltate teste mai bune pentru depistarea bolii şi ce doze ar trata sifilisul. Totuşi, acest scop nu poate justifica experimentele pe fiinţe umane fără consimţământul lor.  

Deşi guvernul american, care a finanţat cercetarea are răspunderea principală, studiile au fost desfăşurate în colaborare cu expertul principal în boli venerice al Guatemalei şi mai multe ministere şi instituţii din Guatemala. 

Oficiali ai serviciilor de sănătate insistă că actualele reguli ce guvernează cercetările finanţate de guvern ar interzice astfel de experimente. Ele cer ca subiecţii să fie informaţi complet în privinţa riscurilor şi să-şi dea consimţământul.

SUA ar trebui să compenseze financiar orice supravieţuitor care poate fi identificat şi să compenseze Guatemala, finanţând proiecte etice în domeniul Sănătăţii în această ţară. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online