CNN: Următorul sezon gripal ar putea fi cel mai sever văzut vreodată. Care ar fi motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Următorul sezon de gripă ar putea fi destul de sever. În timp ce coronavirusul devasta populaţii de pe tot globul, provocând moartea a peste 3,7 milioane de persoane, doctorii şi oficialii din sistemele de sănătate observau că altceva lipsea: aproape că nu exista gripă, relatează CNN.

Un singur copil a murit de gripă în acest an în Statele Unite. Ori, în sezonul gripal 2019-20, au fost înregistrate 199 de decese din cauza gripei la copii în Statele Unite şi 144 în sezonul anterior. Cazurile de gripă, numărate de obicei cu zecile de milioane, au fost doar câteva mii în sezonul 2020-2021 în Statele Unite.

„Gripa n-a fost nicăieri, cu excepţia unei activităţi rezonabile în vestul Africii”, spune Richard Webby, doctor la St. Jude Childrenʼs Research Hospital din Memphis.

„Nimeni n-a văzut-o, nici în ţările cu restricţii totale, nici în ţările fără restricţii, nici în ţările care au făcut o treabă bună cu controlul pandemiei, nici în ţările care n-au făcut”, relevă el.

Nu este clar de ce, comentează CNN. Mulţi experţi consideră că măsurile luate pentru controlul coronavirusului au avut totodată efect asupra prevenirii răspândirii gripei. Sau, cred unii, coronavirusul a surclasat cumva virusul gripal.

În orice caz, Webby şi alţi experţi sunt convinşi că pauza din activitatea gripei este doar temporară. Ei se tem că ea va reveni la toamnă cu răzbunare.

„Cel mai rău sezon de gripă pe care l-am văzut vreodată”, declară Webby.

„Când se va întoarce, va fi un sezon ieşit din comun”, afirmă Aubree Gordon, epidemioloagă la Şocala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii din Michigan.

Un motiv va fi comportamentul oamenilor. Sătui de izolare, de purtat mască, de stat departe de alţii, oamenii vor sărbători libertatea oferită de vaccinuri şi s-ar putea să întreacă măsura.

Călătoriile se vor înmulţi, restaurantele se vor umple, iar şcolile se vor redeschide la toamnă cu elevi în clase.

Dar, în vreme ce oamenii dau buzna în vacanţe, baruri şi reuniuni de familie care sunt mult mai ferite de coronavirus, ei nu au niciun fel de protecţie împotriva gripei şi altor virusuri respiratorii care se răspândesc la fel precum coronavirusul: prin aer, în stropi şi suprafeţe, subliniază CNN.

„Sunt sigură că eliminarea măsurilor de combatere a coronavirusului, revenirea copiilor în şcoli şi reluarea călătoriilor, mai ales internaţionale, vor oferi tuturor virusurilor respiratorii noi oportunităţi de răspândire”, spune pentru CNN Lynette Brammer, directoarea US Centers for Disease Control and Preventionʼs Domestic Influenza Surveillance Team.

Mai există o teorie, nu foarte documentată, precum că răspunsul sistemului nostru imunitar este stimulat de expunerea repetată, anuală, la virusuri gripale. Aceste expuneri nu sunt suficiente pentru a ne îmbolnăvi, dar amintesc sistemului imunitar să rămână vigilent, relevă CNN.

Allison Aiello, care studiază răspândirea bolilor infecţioase la Universitatea din Carolina de Nord, estimează că mulţi copii vor face faţă într-un singur sezon unei expuneri ca pentru doi ani la o gamă de virusuri. „Când o persoană n-a fost bolnavă o vreme, poate avea simptome mai severe”, spune ea.

Un singur lucru este sigur, şi anume că activitatea gripei este impredictibilă. „Nu ştiu la ce să mă aştept. Aşteptăm şi vom vedea” spune Lynette Brammer.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!